Naștere la privat sau la stat? Ce costuri, avantaje și dezavantaje au de cântărit părinții români
- Redactia Hotnews
Cu efectele exodului din ultimele decenii și o natalitate care scade de la an la an și care tocmai a atins un record negativ, România se transformă într-o țară mare, dar din ce în ce mai goală.
Nu suntem singurul stat cu un viitor demografic – și, implicit, economic – dificil. Trendul global de îmbătrânire a populației în economiile dezvoltate și în cele în curs de dezvoltare se manifestă tot mai puternic. El e întărit și de schimbările legate de cultura familiei și de alegerile personale, care produc, la rândul lor, efecte în lanț. În România, peste toate aceste tendințe, se suprapune și o dilemă economică, produsă mai ales de carențele sistemului medical de stat: să nască la stat sau la privat?
În timp ce costurile unei nașteri într-un spital privat sunt mari, chiar prohibitive pentru familiile cu condiție medie din România, multe viitoare mame sunt încă sceptice să aleagă o maternitate publică. Se tem nu doar de condiții, ci și de modul în care ar putea fi tratate de personalul medical, o traumă adânc întipărită în mentalul colectiv al pacientului român.
Deși adevărul dificil este că încă au motive să fie sceptice să nască la stat, condițiile din multe spitale de profil, mai ales în marile orașe, s-au îmbunătățit considerabil în ultimul deceniu, arată reprezentanți ai societății civile.
Citește articolul în Panorama.