Sari direct la conținut

Năsui: Azi eliberăm din funcție administratorii „speciali” pentru privatizare de la trei companii de stat / Salariile lor erau de 10.871 de lei, 10.476 de lei și 14.658 de lei pe lună

HotNews.ro
Claudiu Nasui, Foto: Hotnews
Claudiu Nasui, Foto: Hotnews

”Azi eliberăm din funcție administratorii „speciali” pentru privatizare de la trei companii de stat: Băița SA, Uzina Mecanică Plopeni și Uzina Mecanică București. Salariile lor de la stat erau de 10.871 de lei, 10.476 de lei și 14.658 de lei pe lună. Toate acestea mergeau de fapt către două persoane, pentru că una dintre ele era administrator „special” în două locuri”, a anunțat marți Claudiu Năsui, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

”Ca să înțelegem puțin starea acestor companii. Uzina Mecanică Plopeni are datorii la stat de peste 85 de milioane de lei și face pierderi an de an.

Uzina Mecanică București are capitaluri proprii negative (adică are mai multe datorii decât active). Doar anul acesta a mai făcut 6.7 milioane de lei datorii suplimentare la bugetul de stat și face pierderi an de an.

Băița SA avea 50 de milioane de lei datorii, din care va mai rambursa doar 2.7 milioane de lei. De ce? Pentru că peste jumătate s-au șters și restul au fost convertite în acțiuni. Deci nu vor mai fi rambursate vreodată.

Nu-i așa că v-ar plăcea și vouă să tot acumulați datorii și apoi să le tot ștergeți?

O companie privată nu o să beneficieze niciodată de un asemenea tratament „special” din partea statului.

În ministerul economiei reforma a început. Nu sunt nici primele sinecuri pe care le desființăm și nici ultimele.

​Mai închidem niște sinecuri din statul român. În 2002 a apărut o nouă categorie de sinecuri. Statul a inventat o nouă categorie de administrator al unei societăți: administratorul „special” pentru privatizare. În teorie, această funcție trebuia să aibă grijă de aceste companii și să le pregătească pentru privatizare. În practică, niște oameni și-au luat bani în fiecare lună, nefăcând aproape nimic timp de ani de zile. De ce nu au făcut nimic? Pentru că ei își au salariu atât timp cât nu se privatizează compania. Deci de ce s-ar fi grăbit?”, mai spune Năsui.

19 ani mai târziu, companiile nu sunt nici privatizate și arată și dezastruos.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro