Năsui, după scandalul dintre PNL și USR: Am depus un proiect prin care voturile din plenul reunit să nu mai fie secrete
Liderul USR București, deputatul Claudiu Năsui, a spus că a depus un proiect ce prevede ca votul în Parlament să nu mai fie secret, anunțul venind în contextul acuzațiilor reciproce dintre PNL și USR privind votul la alegerea lui Florin Iordache în funcția de președinte al Consiliului Legislativ.
”Reprezentanții aleși de români în Parlament trebuie să dea socoteală votanților pentru alegerile lor. Haideți să nu ne mai ascundem după voturi secrete și să nu mai facem jocul unor politicieni care se țin cu dinții de scaun și de putere”, scrie Năsui pe Facebook.
Acesta spune că în cazul votului pentru Iordache s-a ajuns la ”o situație absolut ridicolă în care responsabilitatea este pasată de la un partid la altul, tocmai pentru că nu există dovezi clare. Votul fiind secret, nu avem cum să arătăm cine ce a votat”.
Năsui afirmă că votul secret nu trebuie să fie regula, motiv pentru care a depus un proiect pentru modificarea regulamentului.
”Astfel, pe viitor, toată tevatura din ultimele zile despre cine ce a votat va putea fi evitată. Toate voturile vor fi deschise și transparente, fix așa cum este și votul pe legi”, adaugă acesta.
Proiectul prevede modificarea regulamentului ședințelor comune ale Parlamentului astfel încât să nu mai fie voturi secrete.
”Ce fac reprezentanții noștri în parlament nu ar trebui să fie niciodată secret pentru că ei trebuie să dea socoteală celor care i-au pus în funcții și care le plătesc remunerațiile enorme prin taxe și impozite”, mai spune Năsui.
Citește și:
- Orban acuză USR că a votat pentru numirea lui Iordache la Consiliul Legislativ: Parlamentarii PNL sunt singurii care au votat cu Zegrean / USR acuză PNL de blat eșuat cu PSD
- Barna, reacție la acuzațiile lui Orban de blat cu PSD la alegerea lui Iordache: E absurd. Înțeleg disperarea PNL – UPDATE
- Matematica scandalului PNL-USR, după alegerea lui Iordache: de ce au lipsit de la plen 77 de liberali / Indicația de vot a USR: Zegrean și Dircă. FOTO
- Ciolacu, despre contestarea de către PNL și USR a numirii lui Iordache: Nu mai bine nu-l votau, decât să îl conteste?