Natiunea străină care a pierdut cei mai mulți cetățeni în urma atacurilor Hamas din Israel / Lista cetățenilor străini uciși sau răpiți de militanții islamiști
Atacurile Hamas au avut loc pe teritoriul israelian, dar au avut impact asupra familiilor din întreaga lume, fiind tot mai mare lista de cetățeni străini uciși, răniți sau răpiți, scrie CNN. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Thailanda a anunțat luni că 12 cetățeni thailandezi au fost confirmați morți, iar alți 11 sunt luați ostatici de către Hamas, fiind cel mai mare bilanț înregistrat până acum de o națiune străină în urma atacurilor lansate sâmbătă de militanții islamiști. Printre cetățenii străini uciși se numără și nouă americani, au anunțat luni Statele Unite.
Alți opt thailandezi au fost răniți și sunt spitalizați, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Thailanda, Kanchana Patarachoke, care nu a anunțat identitățile acestora, precizând că mai intâi trebuie anunțate familiile.
Israelul este de mult timp o destinație majoră pentru migranții thailandezi, cei mai mulți dintre ei lucrând în agricultură. În Israel sunt aproximativ 30.000 de muncitori thailandezi, potrivit Ministerului de Externe, iar peste 1.000 au cerut ajutor pentru a fi evacuați, în urma atacurilor lansate de Hamas. Guvernul thailandez este pregătit să-și evacueze cetățenii rămași cu avioane Royal Thai Air Force, a anunțat pe X (Twitter) premierul Srettha Thavisin.
Lista cetățenilor străni uciși sau răpiți de militanții islamiști
Printre alți cetățeni străini despre care se știe până acum că au fost uciși în urma atacurilor se numără nouă cetățeni americani, doi ucraineni, zece cetățeni nepalezi, un cetățean francez și un cetățean britanic.
Nouă cetățeni americani au fost uciși în urma atacurilor lansate sâmbătă de Hamas, a confirmat luni un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, conform CNN.
„În acest moment, putem confirma decesul a nouă cetățeni americani. Exprimăm cele mai profunde condoleanțe victimelor și familiilor tuturor celor afectați și le dorim celor răniți însănătoșire rapidă. Continuăm să monitorizăm situația îndeaproape și rămânem în contact cu partenerii noștri israelieni, în special cu autoritățile locale”, a transmis purtătorul de cuvânt, printr-un comunicat.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matt Miller, a declarat pentru CNN că autoritățile american sunt în „contact strâns” cu Guvernul israelian, fiind făcute eforturi pentru a localiza alți cetățeni americani dați dispăruți.
Cei zece cetățeni nepalezi au fost uciși când militanții au atacat sâmbătă kibuțul Alumim din sudul Israelului, a declarat duminică, pentru CNN ambasadorul nepalez Kanta Rizal. Cei decedați erau studenți și studiau și lucrau în agricultură cadrul programului „Învățați și câștigați” al Guvernului israelian, a spus Rizal. Ambasada lucrează la repatrierea acestora, a adăugat ea.
De asemenea, sunt dați dispăruți trei cetățeni brazilieni, doi cetățeni mexicani, un student nepalez și un cetățean britanic.
Ministrul de Externe al Mexicului, Alicia Barcena, a declarat duminică că cei doi mexicani – o femeie și un bărbat – au fost „probabil” luați ostatici de Hamas.
Brazilienii și cetățeanul britanic în vârstă de 26 de ani, Jake Marlowe, au fost cu toții la festivalul de muzică de lângă granița cu Gaza, unde sâmbătă dimineață luptătorii Hamas s-au năpustit înarmați, din mașini, și au început să tragă la întâmplare în oameni. Marlowe lucra acolo ca agent de securitate, a spus mama tânărului.
Ministerul german de Externe „trebuie să presupună” că printre cei răpiți se numără și cetățeni germani, a declarat o sursă din minister pentru CNN. Shani Louk, un participant la festival cu dublă naționalitate, israeliană-germană, a fost identificat în videoclipurile de pe rețelele de socializare, unde apare dezbrăcat, luptătorii Hamas defilând cu el.