Skip to content

NATO confirmă că o rachetă rusească, „de un tip încă necunoscut”, s-a prăbușit pe teritoriul Poloniei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

NATO a transmis joi că a activat, împreună cu Polonia, sistemele de apărare aeriană și terestră după ce, potrivit Alianței, o rachetă rusească, al cărei tip nu a fost încă stabilit, a pătruns în spațiul aerian polonez și s-a prăbușit pe teritoriul țării, a declarat un purtător de cuvânt al comandamentului militar al NATO, potrivit Reuters și The Guardian.

Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Alexus G. Grynkewich, a discutat joi cu șeful Statului Major al Apărării din Polonia, generalul Wieslaw Kukula, despre răspunsul la incidentul în care o rachetă, despre care NARO a spus că este rusească, „de un tip încă necunoscut s-a prăbușit pe teritoriul Poloniei.

„Ca răspuns la o rachetă rusă, de un tip încă necunoscut, care a pătruns în spaţiul aerian polonez şi s-a prăbuşit ulterior pe teritoriul Poloniei – una dintre numeroasele rachete lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopţii –, NATO şi Polonia şi-au activat sistemele de apărare aeriană şi terestră”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Premierul Poloniei Donald Tusk a declarat anterior că toate indiciile duc spre o rachetă rusească.

„Au fost mobilizate două avioane de vânătoare NATO, care erau avioane poloneze F-16, un avion de realimentare Airbus A330 al Unităţii Multinaţionale Multifuncţionale de Transport şi Realimentare a NATO, un avion polonez Saab 340 de avertizare timpurie aeriană (AEW) şi un elicopter polonez Mi-24”, a detaliat purtătorul de cuvânt al NATO.

Incidentul este în continuare investigat.

Potrivit purtătorului de cuvânt, generalul Grynkewich „a subliniat că NATO va continua să ia toate măsurile necesare pentru apărarea teritoriului Alianței”.

Crater descoperit în estul Poloniei

Autoritățile poloneze au anunțat anterior, joi, că au localizat în estul țării un crater care ar putea reprezenta locul de impact al unui proiectil, după atacurile lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții.

Craterul se află pe un câmp, la aproximativ doi kilometri de cele mai apropiate clădiri. La fața locului intervin pompieri, militari și polițiști.

Premierul Donald Tusk a declarat că „toate indiciile” arată că este vorba despre o rachetă rusească și a precizat că forțele poloneze erau pregătite să o doboare dacă și-ar fi continuat traiectoria.

„Deocamdată, totul indică faptul că avem de-a face cu o rachetă balistică Kh-101 rusească, dar nu ne grăbim să tragem concluzii înaintea rezultatelor unei investigații detaliate; vrem să avem certitudine 100%”, a declarat Tusk.

Premierul polonez a adăugat că, până în prezent, nu există informații privind victime sau pagube materiale, însă a calificat incidentul drept „grav”.

Polonia a mobilizat avioane de vânătoare pentru protejarea spațiului său aerian în timpul atacurilor rusești asupra Ucrainei, soldate cu cel puțin 13 morți. Între timp, Kievul a cerut ca specialiști ucraineni să participe la ancheta privind obiectul căzut pe teritoriul polonez.