NATO ia o măsură crucială pentru apărarea regiunii baltice în scenariul unui război. Acord între Germania și Țările de Jos
NATO va consolida apărarea flancului estic cu o nouă structură, care ar facilita desfășurarea rapidă de forțe în Letonia și Estonia în eventualitatea unui război cu Rusia, au declarat două surse familiarizate cu situația pentru Reuters.
În prezent, forțele NATO din cele trei țări baltice și cele din nordul Poloniei se află sub comanda unui singur cartier general multinațional, din orașul polonez Szczecin. Schimbarea preconizată reflectă importanța strategică a țărilor baltice.
Alocarea unui al doilea corp de armată pentru regiune va permite NATO să aducă forțe militare semnificative într-un timp scurt, a explicat un oficial militar.
Când este pe deplin operațional, un corp de armată are sub comandă de obicei trei divizii, sau între 40.000 și 60.000 de soldați.
Acord pentru consolidarea apărării în regiunea baltică
Germania și Olanda, în coordonare cu NATO, au ajuns la un acord pentru alocarea Corpului Germano-Olandez, cu baza la Münster, în Germania, pentru apărarea Letoniei și Estoniei, au declarat surse militare, marți, pentru Reuters.
Potrivit surselor, a fost depășit ultimul obstacol în încheierea acordului, care ținea de lipsa trupelor. Alături de alți parteneri, Germania și Țările de Jos vor consolida acum aceste forțe, au mai declarat sursele.
Este neclar deocamdată când va intra în vigoare decizia și câte trupe ar fi sub comanda noii unități de cartier general într-un eventual conflict.
Ministerul olandez al apărării a declarat că repartizarea corpului este „în curs de elaborare” și a refuzat să ofere detalii. Ministerul german al apărării a refuzat să comenteze, invocând eforturile de coordonare cu NATO în curs de desfășurare.
Oficiali din NATO avertizează de ani de zile cu privire la o amenințare sporită din partea Rusiei, despre care spun că ar putea lansa un atac pe scară largă asupra teritoriului aliat chiar din 2029. Moscova neagă intențiile agresive și acuză alianța că alimentează tensiunile prin extinderea pe teritorii vecine.