Sari direct la conținut

Navalnîi riscă încă 10 ani de închisoare într-un proces care începe astăzi. Ce speranțe își pune principalul opozant al Kremlinului în vizita lui Olaf Scholz

HotNews.ro
Alexei Navalnii, Foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP / Profimedia
Alexei Navalnii, Foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP / Profimedia

Echipa opozantului rus Aleksei Navalnîi speră că Olaf Scholz, cancelarul federal german, va critica din nou, în timpul viziteisale de marţi la Moscova şi al întrevederii cu preşedintele rus Vladimir Putin, modul în care este tratat. Un nou proces controversat împotriva principalului critic al Kremlinului aflat în detenție ar urma să înceapă în aceeaşi zi cu vizita lui Scholz, Navalnîi riscând o nouă pedeapsă de 10 ani de închisoare.

„Germania este o ţară care luptă pentru libertate şi justiţie. Iar în prezent poziţia ei este mai importantă ca oricând”, a declarat purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş, luni seara, în Germania, transmite DPA citată de Agerpres.

Scholz urmează să se întâlnească marţi pentru prima dată cu Putin, la Kremlin. Este de aşteptat ca subiectul principal al discuţiilor să fie criza ucraineană, alături de alte câteva probleme bilaterale nesoluţionate dintre Berlin şi Moscova.

Guvernul german a cerut în repetate rânduri, în timpul predecesoarei lui Scholz, Angela Merkel, ca Navalnîi să fie eliberat.

Un nou proces controversat împotriva lui Aleksei Navalnîi ar urma să înceapă în aceeaşi zi cu vizita lui Scholz. În acest nou proces, anchetatorii îl acuză pe opozantul Navalnîi de deturnarea a peste 4,7 milioane de dolari din donaţiile pe care le-au primit organizaţiile sale, acuzaţii pasibile de o pedeapsă maximă de 10 de închisoare.

De asemenea, Navalnîi riscă până la şase luni de închisoare pentru ultraj la tribunal, în timpul uneia dintre audierile sale de anul trecut. Aleksei Navalnîi susţine că procesele împotriva sa sunt motivate politic.

El va compărea la noul proces din Moscova prin legătură video din închisoarea în care se află în prezent. Potrivit Kirei Iarmîş, procesele împotriva lui Navalnîi sunt unele fabricate, iar acest nou proces este fără precedent.

Vladimir Putin îşi ia revanşa „după ce a eşuat să-l omoare”, a spus ea. În 2020, Aleksei Navalnîi a stat mai multe luni în convalescenţă în Germania, după ce a supravieţuit unei otrăviri cu un agent neurotoxic, otrăvire în spatele căreia el susţine că s-a aflat preşedintele rus Vladimir Putin.

Critic neobosit al Kremlinului, Navalnîi a fost arestat în ianuarie 2021 la întoarcerea sa în Rusia şi condamnat într-un dosar de fraudă pe care el îl consideră politic şi fabricat. Condamnarea lui a provocat un val de critici şi noi sancţiuni ale Occidentului împotriva Moscovei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro