Sari direct la conținut

Încă o femeie l-a acuzat de agresiune sexuală pe Gérard Depardieu

HotNews.ro
Gerard Depardieu, Foto: Somer / Abaca Press / Profimedia Images
Gerard Depardieu, Foto: Somer / Abaca Press / Profimedia Images

Actriţa Hélène Darras, care a jucat ca figurantă alături de Gérard Depardieu într-un film din 2008, a depus în septembrie plângere împotriva actorului pentru agresiune sexuală, transmite televiziunea France 2, citată de News.ro.

Actorul în vârstă de 74 de ani, care a fost ţinta mai multor acuzaţii de viol şi agresiune, era deja obiectul unei anchete penale înainte de această plângere şi este anchetat din decembrie 2020, în urma plângerii depuse de Charlotte Arnould.

Potrivit mărturiilor adunate de emisiunea „Complément d’enquête” într-un reportaj intitulat „Gérard Depardieu: la chute de l’ogre” (Gérard Depardieu: căderea căpcăunului) şi retransmis de France Télévisions, noile elemente se referă la filmările la Disco, un film regizat de Fabien Onteniente, pentru care Hélène Darras, pe atunci în vârstă de 26 de ani, a fost angajată ca figurant.

Actriţa a relatat că Gérard Depardieu a atacat-o pe platou.

„Se uita la mine de parcă aş fi o bucată de carne. Purtam o rochie foarte strâmtă, iar el m-a tras de talie, apoi şi-a pus mâna pe şoldurile şi pe fesele mele”, îşi aminteşte ea. „Mă întreabă dacă vreau să merg în cabina lui. Îi spuneam că nu, dar asta nu schimba faptul că, între duble, continua să mă pipăie”, a acuzat ea.

Femeia spune că s-a temut că acuzarea lui Depardieu îi va pune capăt carierei

Astăzi, Hélène Darras explică faptul că nu s-a plâns producţiei despre acest comportament la momentul respectiv de teamă să nu-i afecteze cariera.

„Sunt o figurantă, nici măcar nu am terminat şcoala de teatru şi vreau să fiu actriţă. Nu vreau să fiu trecută pe lista neagră la 26 de ani”, a spus ea, subliniind că Gérard Depardieu este „regele scenei”.

Cu toate acestea, ea a explicat pentru „Complément d’enquête” că a consemnat povestea într-un jurnal și că a depus mărturie scrisă la poliţie după ce Charlotte Arnould a depus plângere, în sprijinul cazului său.

„Gérard Depardieu mi se pare de neatins, motiv pentru care nu am spus nimic la momentul respectiv, dar astăzi mi se pare important să ofer mărturia mea”, a scris ea într-o scrisoare consultată de France Info.

Potrivit France Télévisions, Gérard Depardieu nu a dorit să răspundă la întrebările din „Complément d’enquête”. Într-un articol publicat de Le Figaro în octombrie, actorul a declarat: „Nu am abuzat niciodată de o femeie”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro