Începe România să vaccineze 80.000 de persoane pe zi? De marți se deschid încă 144 de centre cu serul Pfizer
Autorităţile deschid, marţi, încă 144 de centre de vaccinare în care va fi folosit serul Pfizer, numărul total de fluxuri pentru imunizarea cu acest ser ajungând, astfel, la 948, transmite News.ro.
Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, din 13 aprilie, vor fi operaţionalizate încă 144 de cabinete noi de vaccinare unde se va aloca vaccin de la compania Pfizer şi a început deja notificarea persoanelor din listele de aşteptare pentru a se putea programa.
Gheorghiță a spus, în weekend, că începând de marți România va putea vaccina aproximativ 80.000 zilnic:
„M-am uitat pe programările de săptămâna următoare. Începând (…) de marţi, vom avea circa 80.000 de persoane vaccinate. Avem în momentul de faţă aproximativ 80.000 de persoane în fiecare zi care sunt deja programate şi au ocupat un loc în centrele de vaccinare, circa 60.000 sunt cu Pfizer, circa 10.000 cu Moderna, restul cu AstraZeneca”.
Potrivit datelor transmise de autorităţi, odată cu deschiderea celor 144 de noi centre, numărul de fluxuri pentru vaccinarea cu Pfizer ajunge la 948. 86 de centre, cu 103 fluxuri în total, folosesc ser de la Moderna, iar peste 240 de centre folosesc ser AstraZeneca.
Ulterior, din data de 20 aprilie, vor fi deschise încă 41 de cabinete noi de vaccinare, unde se va aloca de asemenea vaccin de la compania Pfizer.
Până luni seară au fost vaccinate 2.326.484 persoane, dintre care 1.435.730 au primit ambele doze de vaccin.