Ne vreți opt ore pe zi la școală. Lăsați-ne, măcar, să alegem ce gândim în timpul liber. Răspuns pentru ministrul Educației

„Ministerul e cu ochii pe mințile voastre!”, scrie Andrei Avram, profesor de istorie, într-un text de opinie, pe care HotNews îl publică. El comentează recentele declarații făcute de ministrul Educației, Daniel David. „Dacă ești plătit pentru 8 ore, stai 8 ore în școală, nu doar orele în care trebuie să predai”, a spus ministrul, care apoi a încercat să-și nuanțeze afirmația.

Mulți profesori au privit cu încredere către actualul ministru al Educației și Cercetăcerii. Cu toate acestea, ultimele declarații dezamăgesc și nu fac altceva decât să contribuie la diminuarea încrederii care i-a fost acordată inițial.

Ministrul amintește constant faptul că profesorii ar trebui să petreacă opt ore pe zi în școli. Aceasta ar contribui la creșterea calității actului educațional și ar rezolva multe probleme.

„Reluarea vechilor stereotipuri”

Susținând că dacă vor să fie plătiți mai bine, profesorii vor trebui să muncească mai mult, se transmite, de fapt, faptul că în momentul de față profesorii sunt plătiți bine, raportat la munca pe care o depun.

Toate acestea nu sunt altceva decât reluarea vechilor stereotipuri referitoare la această meserie. Le întâlnim în discursurile îndreptate împotriva profesorilor: aceștia ar munci prea puțin, vacanțele ar fi prea lungi, în sistemul educațional ar intra doar declasații, cei incapabili să performeze în alte domenii.

Toate acestea sunt transmise de la cel mai înalt nivel, chiar dacă îmbracă poleiala „discursului științific” și al acțiunii în „interesul superior” al sistemului educațional.

Se ignoră lipsa infrastructurii școlilor. Se discută despre formarea în școli, despre studiul profesorilor în bibliotecile unităților de învățământ. Tind să cred că e vorba despre un alt sistem educațional, nu acela pe care îl cunosc: supraaglomerat, în care uneori se poartă lupte inclusiv pentru scaunele din cancelarie, cu școli pentru care adevărata provocare va fi aceea ca elevii să nu învețe în trei schimburi, în care consultațiile cu părinții se desfășoară pe holurile unităților de învățământ, din același motiv, al lipsei spațiului, cu biblioteci doar cu numele, în care cel mult se depozitează cărți lipsite de actualitate, nicidecum cele de specialitate, care ar putea contribui la formarea cadrelor didactice.

„Ce înseamnă că mintea profesorilor ar trebui dedicată școlii?”

Unde ar trebui să petreacă profesorii opt ore pe zi în școli? Pe holurile acestora?

Pentru cât ar trebui să petreacă un profesor debutant opt ore pe zi în școară? Pentru mai puțin de 4000 de lei pe lună?

Ulterior, mesajul transmis a fost nuanțat. Recunoscând faptul că în unele școli nu există condiții adecvate pentru solicitările sale, ministrul Educației și Cercetării ar dori ca „mintea profesorilor să fie dedicată școlii și copiilor măcar timp de opt ore pentru care suntem plătiți zilnic”(subl.m.).

Așadar, dragi profesori, aveți grijă ce și cum gândiți măcar în cele opt ore pe care ar trebui să le petreceți în școli. Ministerul e cu ochii pe mințile voastre!

Mulți legăm personalitatea domnului ministru de imaginea unui om de știință. Cu toate aceastea, ce înseamnă că mintea profesorilor ar trebui dedicată școlii? Cum poate fi monitorizat acest aspect? Cum poate contribui aceasta la creșterea calității educaționale? Urmează o declarație pe proprie răspundere prin care profesorii să-și asume faptul că gândesc într-o anumită paradigmă?

„Decidenții nu au înțeles nimic din ultimele evenimente”

Ce ar spune știința psihologică despre o asemenea abordare? Perspectiva istorică mă face să îmi amintesc mai degrabă de abordarea unui „tătuc” decât de aceea a profesionistului aflat în căutarea unor scenarii viabile.

O altă variantă vehiculată în spațiul public este aceea a creșterii normei de predare a profesorilor. Să nu îți îndeplinești promisiunile care au dus la încetarea grevei profesorilor, dar să iei în calcul creșterea normei de predare, aceasta dovedește, din nou, că declamarea necesității îmbunătățirii statului profesorilor e simplă gargară politicianistă și că decidenții nu au înțeles nimic din ultimele evenimente.

Ce probleme rămân totuși pentru cadrele didactice

Salariile profesorilor sunt în continuare foarte mici. Tinerele cadre didactice nu ar avea cum să ia în calcul întemeierea unei familii cu un asemenea venit.

Alături de de cele opt ore pe zi petrecute în școli, creșterea normei didactice ar fi un atentat direct la posibila reformare a sistemului educațional. Aceasta nu poate fi realizată fără ca absolvenții bine pregătiți să aleagă cariera didactică.

În locul atragerii resursei umane valoroase sunt preferate cârpeala și încărcarea cu ore de predare a profesorilor deja saturați de volumul de muncă. Aceasta nu ar fi o reformă, ci o contrareformă, o măsură aflată în consonanță cu lipsa de respect față de cadrele didactice din ultimele zeci de ani.

Se recunoaște necesitatea îmbunătățirii statului profesorului, dar pare că nimeni nu dorește cu adevărat acest aspect. Statutul profesorului este în continuare văduvit de prestigiu. Această meserie a fost privită prea mult timp cu desconsiderare pentru ca raportarea societății la aceasta să se modifice prea curând. Între condescendența de tipul „săracii profesori” și agresivitatea de tipul „sunt plătiți prea mult pentru munca pe care (nu) o depun” nu este o diferență atât de mare.

Astfel de mesaje îmi dau serios de gândit. Încep din ce în ce mai mult să mă îndoiesc de faptul că locul meu este într-un asemenea sistem, că vreau să practic până la pensie o meserie atât de des atacată și disprețuită.

M-am săturat să muncesc pe datorie, să tot sper că, în cele din urmă, angajamentele asumate vor fi respectate și că voi fi remunerat direct proporțional cu efortul depus.

Am înțeles, vreți să predăm mai mult, ne vreți opt ore pe zi la școală. Lăsați-ne, măcar, să alegem ce gândim în timpul liber.

Acest articol a fost publicat inițial pe Contributors.ro.