Negaționism de carantină
Mi-e din ce în ce mai clar că măsurile dure de prevenire și de stopare a răspândirii coronavirusului au activat toate conspirațiile posibile.
Iată câteva instantanee de la firul ierbii:
În Piața Victoriei, un domn, altminteri coerent în discurs, vorbește despre o „plandemie“, fiindcă, nu-i așa?, e clar ca lumina zilei că la mijloc nu e un virus, ci un plan bine pus la punct de mai marii aflați la butoanele lumii. Ei vor o nouă ordine mondială. Nu e clar cum anume ar arată lumea în viziunea lor, dar sigur e că totul a ieșit din mintea unora de teapa lui Bill Gates (interesat e că i-a luat locul lui Soros). Până și sirenele salvărilor sunt „programate să sune“ doar pentru a ne spori nouă panica. Tot la protestul din Piața Victoriei, un domn mai în vârstă este ferm convins că virusul a fost creat special ca să-i elimine pe pensionari. De aceea a ieșit el din casă. Bineînțeles că toți se tem și luptă împotriva vaccinului încă nedescoperit și a „dictaturii lui Iohannis“.
Nu apuc să-mi revin din stupoare și pe whatsapp primesc un mesaj redirecționat a nu știu câta oară în care sunt avertizată foarte serios care sunt efectele adverse ale purtării măștii:
1. Distrugerea neuronilor
2. Amețeală
3. Stari de confuzie și incapacitatea de a gândi coerent
4. Stari de depresie și de paranoia
5. Atacuri de panică
6. Aritmie cardiacă
7. Slăbirea voinței
8. Stări de letargie severă
9. Distrugerea centrilor memoriei din creier
10. Afectarea capacității de a lua decizii raționale.
11. Tensiune intracraniana.
12. Acidificarea extremă a sângelui.
Slăbirea voinței și acidificarea extremă a sângelui, combinate cu depresia severă și paranoia mă pun foarte serios pe gânduri. Ba chiar, unul mai evlavios susține că la slujba duminicală n-a putut cânta din suflet Hristos a înviat!, tocmai din pricina măștii. Îi jena libertatea de credință. Cu atâtea efecte adverse nu știi încotro s-o iei. Mai că-ți vine să alegi virusul.
Apoi termoscannerul. Un alt pericol ce trebuie cu orice preț evitat. Nu temperatura o măsoară ei, ci îți pun pecetea diavolului. Trebuie să te opui cu toată puterea, să încerci să-l convingi pe bodyguardul de la McDoanld’s, de exemplu, să nu te atingă cu laserul demonic. Căci acum se vor cerne cei aleși: nu poartă mască, nu se lasă „termometrizați“, nu cred în „covid“ și se luptă cu marele dușman al omului, vaccinul.
Aud că prin Olanda oamenii se luptă și cu antenele 5G, ca Don Quijote cu morile de vânt, căci ele ar fi adus virusul. Se pare că ceva putred e și în Olanda.
În orice caz, nu doar la noi e fierbere mare. Pretutindeni lumea a dat în clocot. Conspiraționiștii de toate riturile par a se fi unit în cel mai nou negaționism planetar. Negaționismul științific de carantină. Nimic nu-i poate convinge pe cei atinși de molima asta: nici demonstrații raționale, nici studii, nici statistici, nici experimente. Nimic nu are trecere în fața certitudinilor împietrite ale acestor corifei ai conspirației. Argumentele raționale sunt spulberate de enunțuri stupefiante, însă definitive. Știu ei mai bine ce se ascunde dincolo de aparențe. Încerci să le pui dinainte fapte, suferința și moartea atâtor oameni, disperarea doctorilor, a autorităților? Aș! Povești pentru cei slabi de minte. O suficiență agresivă și gregară vorbește prin gura tuturor deținătorilor de adevăruri absolute.
Desigur, știm cu toții că există smintitori de profesie, că prin toți acești încrâncenați deștepți se duce un război de uzură pus la cale de Rusia. Știm asta, dar totuși, mi-e greu să înțeleg cum pot să prindă rădăcini în mintea oamenilor asemenea idei sucite? Toată cantitatea asta enormă de minciună stă cățărată pe superioritatea țanțoșă a unora, care știu ei mai bine cum stau lucrurile și pe naivitatea, ca să nu-i spun altfel, a altora care o înghit nemestecată.
În plus, un suport nesperat îl primesc și din partea presei. Și nu mă refer la cea plătită să propage aceste idei, ci chiar la aceea care își propune să susțină adevărul. Lipsa de profesionalism, foamea de senzațional, breaking-news-ul funebru, relativizarea surselor, toate acestea fac ca orice informație serioasă să se piardă într-un talmeș-balmeș indistinct. Când în același studio după un specialist care îți explică limpede cum stau lucrurile, vine peste o oră un așa-zis cercetător și îndrugă verzi și uscate despre cum poți să distrugi virusul în cuptorul cu microunde, ajungi să nu mai pricepi nimic.
Iar când disputele științifice devin ele însele pietre de poticnire, cu adevărat totul se complică enorm.
Și atunci nu-ți mai rămâne decât să te bizui pe discernământul oamenilor inteligenți, pe bunul simț al omului obișnuit. Dar ce te faci când auzi de la unul pe care îl credeai deținător și de discernământ și de bun simț că preferă „libertatea înaintea siguranței“? De parcă am fi într-un joc pe cont propriu, nu într-unul în care ne este pusă la încercare cea mai înaltă virtute creștină și, în fond, umană. Căci, în condițiile de acum, a iubi prea mult libertatea proprie înseamnă a-ți ignora aproapele.