Nepotul lui John F. Kennedy provoacă îngrijorări tot mai mari în rândul democraților americani
Legiuitori și alți membri importanți ai Partidului Democrat din Statele Unite sunt tot mai îngrijorați că Robert F. Kennedy Jr., un membru al dinastiei politice Kennedy și un nepot al fostului președinte John Fitzgerald Kennedy, îl va ajuta pe Donald Trump să câștige alegerile prezidențiale din noiembrie, relatează The Hill.
Robert Kennedy Junior este fiul fostului ministru democrat al Justiţiei şi candidat la preşedinţie Robert Kennedy, care a fost asasinat în 1968, dar şi nepotul preşedintelui John Fitzgerald Kennedy, asasinat cu cinci ani mai devreme. Robert Kennedy Jr. a anunțat în aprilie anul trecut că intenționează să candideze la alegerile prezidențiale ce urmează să aibă loc pe 5 noiembrie.
Inițial el a anunțat că va încerca să obțină nominalizarea Partidului Democrat din care au făcut parte membrii dinastiei Kennedy, însă în octombrie anul trecut el a declarat că va candida ca independent.
Un sondaj de opinie realizat de Universitatea Quinnipiac luna următoare a arătat că el ar putea obține până la 22% din voturile exprimate la alegerile prezidențiale. Deși candidații independenți la președinția SUA rareori obțin la urne numărul de voturi prognozat de sondajele de opinie, membri de rang înalt ai Partidului Democrat sunt îngrijorați că Kennedy Jr. ar putea smulge voturi importante ce altfel ar ajunge la președintele Joe Biden.
The Hill notează că îngrijorări asemănătoare există și în Partidul Republican cu privire la votanții care l-ar putea alege pe Kennedy Jr. în locul lui Donald Trump, temerile sunt mai pregnante în rândul democraților.
De exemplu, senatoarea democrată Mazie Hirono din Hawaii, o susținătoare puternică a președintelui Joe Biden, spune că numele Kennedy are o influență mai mare în rândul alegătorilor democrați, lucru care va afecta mai mult candidatura lui Joe Biden.
„În esență cred că el îl ajută pe Trump. Cred că el este folosit”, afirmă ea.
Senatoarea Debbie Stabenow din Michigan, unul dintre așa-zisele „swing states” care pot fi câștigate atât de candidatul democrat, cât și cel republican, spune la rândul ei că numele lui Kennedy „are potențialul de a-i aduce prejudicii [campaniei] lui Biden”.
Cine este Robert Kennedy Jr.
Politicienii democrați au fost șocați după ce Kennedy Jr. a declarat recent că Joe Biden „este o amenințare mult mai gravă pentru democrație” decât Donald Trump în condițiile în care susținătorii celui din urmă au luat cu asalt Capitoliul pentru a încerca să împiedice certificarea rezultatului de la anterioarele alegeri prezidențiale.
Kennedy Jr. a declarat însă că Biden este „primul candidat din istorie, primul președinte din istorie, care a folosit agențiile federale pentru a cenzura discursul politic” și pentru a-și „cenzura oponentul”.
Stabenow argumentează în schimb că acest membru al dinastiei Kennedy este mai asemănător lui Donald Trump deoarece „crede în teorii ale conspirației și nu crede în știință, ceea ce este foarte în linie cu Donald Trump”.
Ea se referă la faptul că Kennedy Jr., un avocat specializat pe probleme de mediu, este cunoscut încă din 2005 pentru propagarea unor teorii ale conspiraţiei privind vaccinurile, legând în special autismul de una dintre componentele acestora.
La mitingul în care și-a anunțat candidatura la președinție, Robert Kennedy Jr. s-a angajat să „elimine diviziunile” care afectează Statele Unite, spunând în cele din urmă „adevărul poporului american”.
Kennedy și-a folosit discursul de lansare a campaniei pentru a critica închiderea școlilor și a afacerilor în timpul pandemiei de coronavirus și pentru a insista că guvernul și mass-media „ne mint”.
„Misiunea mea în următoarele 18 luni ale acestei campanii și pe parcursul președinției mele”, a spus el, „va fi să pun capăt fuziunii corupte a puterii de stat și corporative care amenință acum – amenință acum – să impună un nou tip de feudalism corporativ în țara noastră; pentru a ne monetiza copiii, (…); pentru a ne otrăvi copiii și oamenii noștri cu substanțe chimice și medicamente; să ne extragă bunurile; (…) și a ne menține într-o stare constantă de război”.
El și-a lansat campania pentru președinție la un miting organizat în statul Massachusetts, fieful familiei Kennedy.
Alegerile prezidențiale din SUA ar putea fi decise din nou în așa-zisele „swing states”
The Hill notează că îngrijorările cu privire la campania sa au devenit atât de puternice încât Comitetul Național al Partidului Democrat a creat o echipă de lucru care să combată eforturile lui Kennedy Jr. în statele cheie care ar putea decide soarta alegerilor prezidențiale.
Deși Joe Biden a câștigat alegerile din 2020 la o diferență de peste 7 milioane de voturi față de Donald Trump, diferența a fost de doar câteva mii sau zeci de mii de voturi în unele dintre statele care nu au o preferință puternică față de Partidul Democrat sau Republican.
Ori, având în vedere sistemul electoral „câștigătorul ia tot” din SUA, toate voturile electorilor care reprezintă aceste state în Colegiul Electoral sunt exprimate în favoarea candidatului care a obținut majoritatea voturilor, indiferent cât de mică ar fi diferența între candidați.
Potrivit jurnaliștilor de la The Hill, un site american specializat pe subiecte politice, echipa de lucru creată de Comitetul Național Democrat pentru a combate candidatura lui Kennedy Jr. este condusă de Dana Remus, o fostă consilieră a campaniei lui Joe Biden din 2020.
Ea a fost și consilieră a lui Biden la Casa Albă între 2021 și 2022, ocupând această funcție și în timpul mandatului fostului președinte democrat Barack Obama.