Netanyahu le cere liderilor Hamas să depună armele și promite că le va permite să plece din Gaza: „Vom face posibilă implementarea planului Trump”
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis, duminică, să intensifice presiunea asupra Hamas în Gaza, pe măsură ce continuă negocierile pentru a asigura eliberarea ostaticilor și lucrează la implementarea planului de „emigrare voluntară” al președintelui american Donald Trump, relatează Reuters.
Cabinetul israelian, a spus Netanyahu, a fost de acord să întețească presiunea asupra Hamas, despre care susține că a fost de acord cu propunerea de încetare a focului pe care au înaintat-o mediatorii din Egipt și Qatar.
Benjamin Netanyahu a respins acuzațiile conform cărora Israelul, care și-a reluat bombardamentele în Gaza după un armistițiu de două luni și a trimis trupe înapoi în enclavă, nu negociază, spunând că „o facem sub foc, iar prin urmare este și eficient”.
„Vedem că apar brusc fisuri”, a spus liderul israelian într-un mesaj video de duminică.
Sâmbătă, Hamas a anunțat că a fost de acord cu propunerea despre care surse din sectorul de securitate susțin că prevede eliberarea a câte cinci ostatici israelieni în fiecare săptămână, dar a exclus o eventuală depunere a armelor, cum ceruse Israelul.
Duminică, în prima zi a sărbătorii musulmane Eid al-Fitr, autoritățile sanitare din Gaza au spus că în atacurile israeliene au fost ucise cel puțin 20 de persoane, inclusiv copii. Nouă dintre victime se aflau în același cort în Khan Yunis, oraș aflat în sudul enclavei, mai susțin autoritățile.
Forțele israeliene au reluat atacurile în 18 martie, iar de atunci au fost uciși sute de palestinieni, în timp ce zeci de mii au fost forțați să se evacueze din nordul Fâșiei Gaza, unde reveniseră după implementarea acordului de încetare a focului din ianuarie.
Netanyahu a spus că Israelul solicită Hamas să depună armele, iar liderilor săi li se va permite să părăsească Gaza. El nu a menționat cât timp vor rămâne trupele israeliene în enclavă, dar a reiterat că trebuie distruse capacitățile militare și guvernamentale ale Hamas.
„Vom asigura securitatea generală în Fâșia Gaza și vom face posibilă implementarea planului Trump, planul de emigrare voluntară”, a adăugat prim-ministrul israelian. „Acesta este planul, nu îl ascundem, suntem gata să îl discutăm în orice moment”, a continuat Netanyahu.
Inițial, președintele Trump propusese strămutarea întregii populații de 2,3 milioane de oameni din Fâșia Gază către țări ca Egipt și Iordania, precum și dezvoltarea enclavei pentru a o transforma în stațiune deținută de SUA. Totuși, nicio țară nu a fost de acord cu preluarea populației.
