Sari direct la conținut

Netflix: Documentarul despre Cleopatra a reușit o contraperformanță demnă de manualele de istorie

HotNews.ro
Intrepretarea reginei Cleopatra de către o actriță de culoare într-un documentar Netflix stârnește controverse, Foto: DreamsTime
Intrepretarea reginei Cleopatra de către o actriță de culoare într-un documentar Netflix stârnește controverse, Foto: DreamsTime

Documentarul „Queen Cleopatra” difuzat de Netflix a reușit o contraperformanță unică în mai puțin de o săptămână de la premiera sa, obținând scoruri din partea publicului care îl fac demn de manualele de istoria cinematografiei.

Pe agregatorul Rotten Tomatoes documentarul are o rată a aprobării de doar 2% în urma însumării a peste 5.000 de recenzii lăsate de spectatori, în timp ce pe Metacritic scorul din partea publicului larg este un neverosimil 0,1 / 10. Pe IMDb ratingul este de 1 din 10.

„N-am văzut niciodată așa ceva. Nici cu spectacole proaste. Nici cu spectacole controversate din punct de vedere politic care sunt predispuse să fie atacate masiv în recenzii. Niciodată atât de slab, niciodată în istoria Netflix. Sincer, cred că nici în istoria televiziunii, cel puțin la un număr atât de mare de recenzii”, nota în urmă cu o zi Paul Tassi, un jurnalist specializat în cultura pop, într-un articol publicat de Forbes.

În momentul publicării articolului Forbes documentarul Netflix avea o rată a aprobării de doar 1%, cea mai mică posibilă, ea urcând între timp cu un procent.

Evident, situația se datorează într-o mare măsură și controverselor uriașe cauzate de documentar încă dinaintea lansării sale, alegerea unei actrițe de culoare pentru a o interpreta pe regina cu origini macedonene stârnind critici aprinse pe rețelele de socializare după dezvăluirea trailer-ului pentru miniseria cu 4 episoade.

Însă în cazul de față nici criticii nu par cu foarte mult mai convinși decât spectatorii de rând, Queen Cleopatra având o rată a aprobării de doar 10% în urma recenziilor compilate de Rotten Tomatoes. Pe Metacritic situația e ceva mai bună, dar cu un scor total de 45 / 100 de la specialiști documentarul tot nu ar lua o notă de trecere.

Documentarul Netflix despre Cleopatra a fost denunțat inclusiv de guvernul egiptean

Cleopatra avea „pielea albă şi trăsături elenistice”, a declarat Ministerul egiptean pentru Antichităţi într-un comunicat remis presei pe 27 aprilie, după ce subiectul a stârnit inițial discuții aprinse pe rețelele de socializare cu săptămâni înainte de lansarea sa oficială luna aceasta.

Numeroşi internauţi egipteni și nu numai au văzut în Queen Cleopatrao rescriere a istoriei, iar o petiţie online, intitulată „Opriţi documentarul despre Cleopatra de pe Netflix pentru falsificare istorică”, a adunat peste 85.000 de semnături înainte de a fi ștearsă fără explicații de platforma petition.org.

Într-un lung comunicat remis presei, ministerul pentru Antichităţi al Egiptului, citând numeroşi experţi, a notat că „basoreliefurile şi statuile reprezentând-o pe Cleopatra sunt cea mai bună dovadă” privind culoarea pielii sale și trăsăturile de origini macedonene. Textul a mai invocat tetradrahme şi statui din marmură care o reprezintă pe Cleopatra cu trăsături europene.

Arheologul Mustafa Waziri, preşedintele Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt, a declarat că reprezentarea reginei drept o femeie de culoare nu este altceva decât o „falsificare a istoriei egiptene”.

În mod constant în Egipt internauţii şi comentatorii denunţă campaniile, în principal ale unor grupuri afro-americane, care revendică originea civilizaţiei egiptene.

Unul dintre cei mai cunoscuți arheologi egipteni a pus sare pe rana Netflix

Reputatul arheolog Zahi Hawass, cunoscut și publicului din România datorită numeroaselor documentare despre Egiptul Antic de pe Discovery Channel, a anunţat pe 10 mai, ziua în care miniseria Queen Cleopatra a avut premiera pe Netflix, lansarea unui documentar despre Cleopatra istorică.

Documentarul de o oră şi jumătate este descris pe canalul de YouTube al regizorului său, Curtis Ryan Woodside, ca fiind o producţie ce relatează istoria „adevăratei Cleopatra”.

„Era Cleopatra de culoare? Mai întâi, nu am nimic împotriva persoanelor de culoare, dar expun faptele: priviţi aceste regine macedonene, niciuna nu era de culoare”, a declarat Zahi Hawass în acel documentar.

Cleopatra a făcut parte din dinastia macedoneană Lagida, provenită din generalul Ptolemeu I, devenit rege al Egiptului în urma împărţirii imperiului lui Alexandru cel Mare. Deşi legenda spune că regina născută în jurul anului 69 î.e.n. era de o mare frumuseţe, aspectul ei fizic şi culoarea pielii au făcut subiectul unor speculații în ultimii ani, cu precădere în rândul activiștilor afro-americani.

În 2009, un documentar BBC afirma că renumita regină egipteană avea sânge african, însă acea producţie nu a stârnit pasiuni atât de mari.

FOTO articol: Dreamstime.com.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro