Harta caselor albastre din România

Cum au găsit doi români un pretext pentru a face mai mult bine

Jumătatea plină: Oamenii care salvează case albastre  

N-am tânjit niciodată după aur sau după diamante, o altă piatră cu nume minunat și poveste fascinantă mi-a câștigat demult inima. E vorba despre lapis lazuli, piatra cerului, din care se extrăgea în Evul Mediu culoarea ultramarin. Numele nuanței stătea mărturie pentru călătoria ei îndelungată, peste mare, din Afganistan până la Veneția, iar valoarea fiecărui gram de pulbere, obținut printr-un proces extrem de complicat, o egala pe cea a aurului.

Culoarea era atât de prețioasă încât de multe ori pictorii o foloseau pentru a colora doar veșmântul Fecioarei Maria, îmi povestește restauratorul Ștefan Vaida, un om îndrăgostit de albastru. Și acum, în unele locuri din țară, ultramarinul este numit, din acest motiv, „Mândra Marie”.

Primele case albastre din România

În Transilvania, Maramureș sau Bucovina, în Subcarpații Getici, în Vâlcea, Gorj sau Argeș, oamenii au început să-și zugrăvească casele în albastru, odată ce avansul tehnologic a făcut culoarea accesibilă. „În jurul anilor 1790-1800 a început producția sintetică și a durat ceva până a ajuns pe teritoriul României. Noi acum facem o cercetare ca să stabilim când a fost prima casă zugrăvită cu albastru, dar credem că a fost cândva în 1820-1830”, explică Ștefan Vaida, care, împreună cu realizatoarea de film documentar Diana Iabrașu, a creat Asociația Caselor Albastre, prin care cei doi vor să inventarieze și să salveze de la ruină aceste clădiri.

„În Dobrogea și Delta Dunării, nuanța este mai mult spre turcoaz, precum în Republica Moldova și Ucraina”, explică Ștefan Vaida, care urmărește ultramarinul, prezent din belșug în sudul Transilvaniei. „Poate doar aici au rămas mai multe case albastre, însă ele au fost peste tot, doar că în diferite etape. Toate grupurile etnice din Transilvania au adoptat albastrul pentru casele lor – și sașii, și ungurii, și romii, și românii, doar în faze diferite”, arată el.

„Hai să o scoatem la lumină!”

Ștefan Vaida este fratele arhitectului Eugen Vaida, inițiatorul Ambulanței pentru Monumente, și a participat, de-a lungul timpului, la numeroase proiecte de conservare a patrimoniului. 

Casele albastre sunt însă proiectul lui de suflet, iar interesul său pentru ele datează de mai bine de 20 de ani. „Mi se păreau deosebite față de toate casele pe care le vedeam. Era, poate, o singură casă albastră într-un sat, care nu mai fusese renovată de 50-60 de ani. Și era frumoasă și mi-am spus: «Hai să revitalizăm culoarea asta, hai să-i dăm o șansă, hai să o scoatem la lumină, la propriu chiar»”, își amintește el. „Mai aveam doi prieteni care aveau sensibilitatea asta, credeau că e o culoare specială, ei și-au făcut casa albastră și, acum 20 de ani, râdeam și spuneam, în glumă, că o să avem o asociație a proprietarilor de case albastre. Iar acum chiar o avem”, remarcă restauratorul.

A renovat prima casă albastră, aflată în satul natal, Alțîna, din județul Sibiu, în 2006, cu bani de la Fundația Prințului Charles și, de atunci, tot pune în siguranță și redă frumusețea unor ziduri și inscripții care au avut odinioară această culoare, îngropată de multe ori sub straturi de vopsea lavabilă.

„În primul rând, să nu strici”

„Așa suntem învățați, noi, restauratorii, să păstrăm și să dăm șansa și următoarei generații să se bucure de munca generațiilor trecute. E acel principiu suprem, acel motto al restauratorului: primum non nocere, înainte de toate să nu strici”, subliniază Ștefan Vaida.

Diana Iabrașu, care realiza un documentar, „Albastru”, despre artizanii români care foloseau această culoare, l-a descoperit în timp ce zugrăvea o casă albastră. Au început să lucreze împreună și astfel au fost salvate peste 20 de case vechi din Alțîna și din Șona, satul pictorului Ștefan Câlția, sau din satul Daia, din județul Mureș. Diana este astăzi președinta Asociației Caselor Albastre.

Întâlniri pentru proprietarii de case albastre

Mai mult, inițiatorii proiectului au creat o hartă a caselor albastre din România pe care au pus deja o mie de astfel de clădiri și pe care urmează să o facă mai ușor accesibilă în viitorul apropiat.

Periodic, inițiatorii proiectului organizează întâlniri pentru proprietarii de case vechi albastre, despre cum este să trăiești într-o astfel de locuință, care sunt principiile după care ar trebui restaurată pentru a nu-i strica frumusețea, ce materiale trebuie folosite – de exemplu varul, în locul vopselei lavabile.

„Unii abia le-au cumpărat, deschid un șantier pe următorii ani și își dau seama că, dacă nu sunt informați, vine executantul și le șterge de pe fațade ceva valoros”, explică Ștefan Vaida.

„Fiecare își prezintă casa, noi le răspundem la întrebări, analizăm casele: ce s-a făcut aici, ce nu s-a făcut aici, ce-i bine, ce nu-i bine. Care ar fi modelele de bune practici? Îi îndemnăm pe oameni să folosească corect materialele și tehnicile, să abordeze clădirea și curtea în mod sănătos, să nu alunece în rustic, să nu facă fake-uri, să nu imite, să fie sinceri în abordare, pentru că sinceritatea asta se va transmite în arhitectură”, arată el.

În căutarea unei inscripții uitate

El povestește cum acum încearcă să scoată la lumină o inscripție albastră pe care a găsit-o într-o carte veche, inscripție care a dispărut ca și cum nu ar fi fost la o renovare.

„Ne-a luat vreun an sau doi doar să identificăm casa din imagine și apoi să facem un test să vedem dacă inscripția mai există sub acele straturi. Am găsit o parte și se pare că e intactă. Este o inscripție cu caractere gotice. Sunt desenate gemulețe, deasupra unuia este un tânăr, care spune că și-a propus să vadă toată lumea. Deasupra celuilalt, un bătrân, în baston, care spune: Și eu am trecut prin toată lumea asta, dar a trebuit să mă aplec. Familia care stă acolo își amintea doar de bătrânul de pe casă, dar, cu siguranță, vom găsi și tânărul”, e convins Ștefan Vaida.

Ruina-teatru

Uneori, nu mai poate face nimic pentru o casă, așa cum s-a întâmplat în cazul unei clădiri din satul Șona, pe care au lăsat-o la stadiul de ruină și au transformat-o într-un teatru-grădină de vară. În timpul lucrărilor, Ștefan Vaida a asistat la o scenă paradoxală.

„În timp ce noi bibileam o ruină și o retușam și ne purtam cu ea ca și cum ar fi fost un ou roșu, exact în același timp o familie își dărâma cu tractorul, brutal, o casă vizavi. Demolau o casă care era intactă, frumoasă, bună, iar noi acordam maximum de atenție unei ruine. În momentul acela era atât de absurd totul, ca în teatru, și nu știai cine era, de fapt, cel ciudat. Tu, care acorzi atâta energie și interes unei ruine, sau celălalt, care își dărâmă brutal casa?!”, își amintește.

Un pretext pentru a face bine

Subliniază însă că proiectul Albastru nu este despre critică, ci despre oferirea unor modele pozitive la care oamenii să se raporteze. Așa cum nu este neapărat despre albastru, ci despre a-ți alege o bucățică de lume pe care vrei să o îndrepți.

„Dacă observați, e ca un pretext de care te legi ca să ai posibilitatea să salvezi ceva. Pentru că, în fond, asta e intenția noastră, de a salva case vechi, indiferent de culoare. Dar știu că nu putem să ne numim noi asociația tuturor caselor vechi pe care vrem să le salvăm. Ne-am luat și noi o părticică”, spune Ștefan Vaida.

Următoarele două secțiuni, „Semne bune” și „Rămâneți cu binele!”, sunt accesibile doar membrilor HotNews Premium.