Merită să treci de la iPhone la noul Google Pixel?
Și noua eră de la Apple.
În august, Google a lansat noua generație de telefoane Pixel, iar compania vrea să le vândă nu doar ca pe niște smartphone-uri cu camere bune și procesoare mai rapide, ci ca pe niște dispozitive care pot face mai multe lucruri în locul nostru. Gama clasică este formată din Pixel 11, Pixel 11 Pro și Pixel 11 Pro XL, iar alături de ele există și varianta pliabilă Pixel 11 Pro Fold. Toate folosesc noul procesor Google Tensor G6 și vin cu funcții AI construite în jurul Gemini.
Google mi-a trimis un Pixel 11 Pro pentru a-l testa timp de câteva zile. Spun asta de la început pentru că este importantă transparența. Nu e un material plătit iar opiniile și concluziile de mai jos îmi aparțin în întregime.
Mi s-a părut un experiment interesant de făcut pentru că eu am folosit iPhone aproape toată viața. Nu sunt, așadar, un utilizator Android care a trecut de la un Pixel la altul și care poate compara noul model cu generația precedentă. E adevărat că mereu mi-am spus că, dacă ar fi vreodată să renunț la iPhone, aș face-o doar pentru Pixel pentru că mi-a plăcut design-ul telefoanelor de la Google. Teoretic, sunt exact genul de utilizator pe care Google încearcă să-l convingă să-și schimbe ecosistemul.
Așa că, în loc să repet toate specificațiile pe care le puteți găsi în orice fișă tehnică sau review al telefonului, am vrut să încerc altceva: cum se simte să treci de la iPhone la Pixel și, mai ales, cum și dacă Pixel 11 Pro îți face într-adevăr viața de zi cu zi mai ușoară.
Toate fotografiile care apar în continuare au fost făcute cu Google Pixel 11 Pro.
Trecerea de la iOS la Android
Ca să fiu sincer, cel mai tare m-a speriat tranziția dintre cele două sisteme de operare. Cumva, diferențele s-au văzut încă de când am deschis prima oară telefonul. Nu pot să zic că experiența a fost una impecabilă cum se întâmplă de obicei pe iOS.
Primul lucru pe care l-am simțit a fost că mi-a luat mai mult timp până când telefonul a fost cu adevărat gata de folosit. Pe iPhone, procesul de configurare mi se pare foarte bine pus la punct: pornești telefonul, urmezi pașii de pe ecran, îți conectezi contul și, dacă vii de pe un alt iPhone, cea mai mare parte din lucrurile importante se transferă aproape fără să te gândești prea mult la ele. Există senzația că telefonul te ia de mână și te conduce până la capăt.
Pe Pixel, experiența mi s-a părut ceva mai fragmentată. Sunt mai multe etape, mai multe permisiuni și mai multe lucruri pe care trebuie să le alegi sau să le configurezi înainte să simți că poți pur și simplu să începi să folosești telefonul. Nu este neapărat complicat, dar sunt mai multe momente în care trebuie să te oprești și să decizi ce vrei să faci.
Mi-a plăcut în schimb interoperabilitatea pusă la dispoziție de Google și faptul că am putut să-mi transfer foarte rapid aplicațiile pe care le aveam deja instalate pe iPhone.
Notificările sunt organizate diferit, dar aici nu pot spune că Android mi s-a părut neapărat mai bun. Ambele sisteme îți oferă destul de mult control asupra notificărilor, doar că îl organizează în moduri diferite. O diferență care mi-a fost însă utilă pe Pixel este istoricul notificărilor: dacă închid din greșeală ceva, pot să mă întorc apoi și să văd ce am ratat. E un detaliu mic, dar care contează.
O diferență care mi-a plăcut mult este posibilitatea de a alege aplicațiile implicite. Pe Android poți decide, de exemplu, ce browser vrei să folosești pentru a deschide linkurile (apreciez faptul că apare în lista de opțiuni prezentate și Brave) sau ce aplicație vrei să folosești pentru anumite tipuri de fișiere și acțiuni. Pe iPhone, Apple a deschis în ultimii ani mai multe dintre aceste opțiuni, inclusiv posibilitatea de a schimba browserul implicit, dar Android îți oferă în continuare mai multă libertate aici.
Realist vorbind, deși Pixel-ul mi-a arătat că Android are multe funcții utile și sunt convins că, după o perioadă mai lungă de acomodare, m-aș obișnui cu ele, nu pot spune că experiența de până acum m-a convins să fac definitiv trecerea de la iOS la Android. Pentru mine, iOS rămâne mai familiar și mai smooth, iar avantajele pe care le-am descoperit pe Pixel nu au fost, cel puțin deocamdată, suficient de mari încât să mă facă să renunț la ecosistemul Apple.
Camera e, cu adevărat, extraordinară
Dacă există un capitol la care Pixel 11 Pro m-a convins fără prea multe discuții, acesta este camera. Se descurcă excelent în situațiile complicate. Lumina puternică, umbrele, fotografiile făcute în interior sau scenele în care ai simultan zone foarte luminoase și foarte întunecate sunt gestionate excelent.
Zoom-ul e unul dintre punctele forte. Camera telefoto reușește să păstreze foarte multe detalii la distanță. Pentru fotografii de stradă, clădiri, oameni aflați la distanță sau orice situație în care nu poți să te apropii e ideală. Zoomul maxim a crescut la 120x, dar aici trebuie făcută o precizare: de la 30x în sus, telefonul folosește AI generativ pentru a reconstrui și accentua detalii pe care senzorul nu le poate surprinde efectiv.
Însă cei 50 megapixeli ai camerei foto nu par necesari: experiența de a face poze e mai slabă, iar diferențele de calitate sunt insesizabile. La rezoluție maximă, declanșarea e cu delay, e destul de evident că procesorul telefonului e cam suprasolicitat, iar rezultatul, adică poza cu care rămâi, nu arată ca și cum ar fi la o rezoluție comparabil mai mare cu cei 12 megapixeli din modul standard. Pentru cei care fac poze sau filmează pentru social media (deci cei mai mulți dintre noi), rezoluția maximă chiar nu e un super beneficiu.
Circle to search, probabil cea mai utilă funcție
Dintre toate funcțiile noi pe care le-am încercat, Circle to Search mi s-a părut probabil cea mai utilă în viața de zi cu zi. Pe Pixel 11 Pro, Google a dus Circle to Search direct în aplicația camera de fotografiat.
Deschizi camera, îndrepți telefonul spre obiectul care te interesează, ții apăsat pe bara de navigare de jos și încercuiești obiectul pe care l-ai ales. Rezultatele apar fără să faci mai întâi fotografia și fără să deschizi o altă aplicație. De exemplu, eu am folosit funcția ca să aflu de unde sunt niște scaune cu un design care îmi plăcuse mult (H&M Home face niște scaune grozave, aparent).
Rambler: tu vorbești, telefonul scrie
Trebuie să vorbim despre Rambler, noul sistem de dictare vocală integrat în Gboard și bazat pe Gemini. Ideea este simplă: în loc să dictezi telefonului fiecare cuvânt, ca într-un sistem clasic de speech-to-text, poți să vorbești natural, cu pauze, ezitări și fraze mai lungi, iar Rambler încearcă să transforme ceea ce spui într-un text clar, cu punctuație și fără „ăăă”-urile și repetițiile din vorbirea normală. După ce ai dictat, îi poți cere prin voce să rescrie textul, să-l scurteze, să-i schimbe tonul sau să modifice anumite cuvinte.
Pentru cine scrie mult, acesta este genul de AI care chiar poate economisi timp și poate fi mai ales utilă în contexte în care ți-e mai greu să stai să scrii tu direct textul.
Un telefon construit în jurul AI-ului. Păcat că o parte din AI nu e pentru România
Marea idee din spatele Pixel 11 Pro este că Google vrea să transforme telefonul într-un asistent care nu doar răspunde atunci când îi ceri ceva, ci încearcă să te ajute și să facă lucruri pentru tine. Iar unele dintre aceste funcții chiar sunt disponibile în România. Pot folosi Gemini ca asistent, inclusiv Gemini Live, pot folosi Circle to Search, iar funcțiile AI din cameră sunt disponibile. Există și Rambler, noul sistem de dictare din Gboard care transformă vorbirea naturală în text mai bine structurat.
Problema este că unele dintre cele mai interesante funcții AI ale noului Pixel nu sunt disponibile oficial la noi. Cel mai bun exemplu e Proactive Assistance, prin care Gemini poate folosi ceea ce apare pe ecran, notificările, locația și informațiile din aplicațiile pe care le folosești pentru a-ți oferi sugestii sau chiar pentru a face lucruri în locul tău. De exemplu, dacă vorbești cu un prieten despre un restaurant, telefonul îți poate sugera informații despre acel restaurant sau se poate oferi să facă o rezervare în locul tău. În prezent, Google oferă Proactive Assistance doar în SUA, Canada, Australia, India, Japonia, Malaezia și Singapore.
O altă funcție care mi-ar fi plăcut foarte mult să o pot testa este Daily Brief. Ideea este foarte simplă: în loc să începi dimineața cu zeci de notificări, e-mailuri și evenimente din calendar, Gemini îți pregătește un rezumat personalizat al zilei. Se uită la lucrurile importante din inbox, calendar, conversații și alte informații relevante și încearcă să-ți spună ce merită atenția ta. Numai că Daily Brief e disponibilă, momentan, doar în SUA.
Pixel 11 Pro e promovat în primul rând prin ceea ce Google numește Gemini Intelligence, ideea că telefonul poate prelua o parte din lucrurile plictisitoare pe care le facem zilnic.. Dar pentru un utilizator din România, experiența este momentan mai restrânsă. Există deja funcții AI care chiar mi-au fost utile (în special Circle to Search, cele din cameră și Rambler) dar promisiunea mai ambițioasă, aceea a unui telefon care anticipează ce am nevoie și rezolvă singur lucruri pentru mine, e încă inaccesibilă.
Realitatea e că Google a făcut un telefon excelent. Camera este unul dintre marile sale atuuri, ecranul este foarte bun (se vede excelent chiar și la prânz în canicula de august afară), telefonul se mișcă impecabil, iar unele dintre funcțiile AI ( în special Circle to Search și Rambler) chiar mi-au arătat cum poate tehnologia să-mi economisească timp în loc să-mi ceară și mai multă atenție. Dacă aș cumpăra astăzi un telefon Android premium și nu aș fi deja legat de un alt ecosistem, probabil că ar fi Pixel 11 Pro.
Dar aș trece de la iPhone la Pixel? Cel mai probabil nu. După atâția ani în ecosistemul Apple mi-am dat seama cât de greu este să schimbi nu doar telefonul, ci și toate obiceiurile construite în jurul lui. Pixel-ul m-a convins că Google poate face un telefon foarte bun, dar nu m-a convins să-mi îmi schimb complet viața digitală pentru el.
Continuarea e disponibilă doar pentru membrii HotNews Premium.