Orașele care au pierdut din puterea de cumpărare și cele care au câștigat
Există un moment în care cifrele macroeconomice încetează să mai fie abstracte și devin personale. Acel moment este la piață, la pompă sau când deschizi aplicația băncii după ce ți-ai plătit chiria. Comparând prețurile din 41 de orașe românești între mijlocul lui 2022 și mijlocul lui 2026, tabloul care se conturează este cel al unei eroziuni lente, dar sistematice, a puterii de cumpărare – chiar și acolo unde salariile au crescut.
Oul de la Oradea, simbol al unei epoci
La Oradea, un ou costă astăzi 2 lei – față de 0,80 lei în 2022. O scumpire de 150%, cea mai mare înregistrată pentru acest produs în datele analizate. Nu este o anomalie locală: ouăle s-au scumpit cu 70–100% în zeci de orașe, de la Slobozia (+129%) la Sfântu Gheorghe (+130%) și Focșani (+100%). Media națională depășește cu ușurință pragul de 60–70%.
Oul a devenit un indicator emoțional al crizei de cost al vieții – ieftin, banal, prezent în orice coș de cumpărături. Tocmai de aceea scumpirea lui doare mai mult decât dublarea prețului unui televizor.
Orașele unde salariile au bătut inflația
Piatra Neamț și Constanța ies în evidență ca cele mai mari câștigătoare în termeni reali. La Piatra Neamț, salariile au crescut cu aproape 50%, în timp ce prețurile alimentelor de bază au urcat în medie cu doar 12% – un avantaj real de peste 37 de puncte procentuale. La Constanța, ecuația este similară: creștere salarială de 45%, scumpiri alimentare sub 10%.
Brăila, Craiova și Târgoviște completează grupul orașelor unde salariile au crescut mai repede decât prețurile, cu un avantaj real de 20–24 puncte. Sunt orașe deseori ignorate în discuțiile despre prosperitate, dar care par să fi gestionat mai bine – sau să fi pornit dintr-o bază mai redusă de prețuri – presiunea inflaționistă.
Brașov și Cluj-Napoca, frecvent citate drept motoare economice ale țării, se situează și ele pe plus, cu un avans real de 18–19 puncte. Creșterea salariilor a fost spectaculoasă (57%, respectiv 53%), suficientă să acopere și scumpirile alimentare considerabile.
Orașele unde inflația a mâncat din salariu
La polul opus, tabloul este îngrijorător. Galați înregistrează cel mai dramatic decalaj: prețurile alimentare au explodat în medie cu 132% – o anomalie statistică probabil amplificată de date incomplete – în timp ce salariile au crescut cu 48%. Rezultatul: o pierdere reală de peste 84 de puncte procentuale.
Drobeta-Turnu Severin, Sfântu Gheorghe și Târgu Jiu sunt orașe unde creșterile salariale – între 22% și 38% – au fost pur și simplu depășite de scumpirile din coșul zilnic, uneori cu 20–27 de puncte procentuale. La Târgu Jiu, creșterea salarială de 22% – cea mai mică din eșantion – a rămas mult în urma unei inflații alimentare medii de 42%.
Oradea, orașul cu oul cel mai scump din România, pierde și el în termeni reali: un avantaj salarial de 48% nu a putut acoperi scumpiri alimentare medii de 63%. Focșani prezintă un deficit similar.
București: creșteri mari, dar prețuri și mai mari
Capitala merită o mențiune separată. Salariile au crescut cu 52%, dar prețurile alimentare au urcat în medie cu 56% – lăsând bucureștenii cu un ușor minus real de 4 puncte procentuale. Adaugă chiriile, care au crescut cu 40–50%, și prețul benzinei și înțelegi de ce șase din zece locuitori ai capitalei spun că trăiesc mai prost decât acum patru ani, în ciuda unor salarii nominale care ar părea confortabile în orice alt context european?
Ce merită citit
- Faceți cunoștință cu gărzile de corp care se angajează să protejeze miliardarii înspăimântați ai Americii : După un sezon de asasinate de mare profil, violență politică și răpiri, americanii bogați se întrec în a angaja servicii de securitate personală. După un sezon de asasinate, violență politică și răpiri, americanii bogați se întrec în a angaja servicii de securitate personală.(GQ)
- Elon Musk, Schema Ponzi a oamenilor. Cu ajutorul Wall Street-ului, ești pe cale să fii obligat să cumperi acțiuni SpaceX. Ieri am făcut o scurtă călătorie. Am început cu o plimbare cu Hyperloop-ul local, care trecea printr-un tunel săpat de Boring Company. Apoi mi-am folosit implantul neural pentru a chema un robotaxi Tesla complet autonom. În timp ce mergeam, am citit ultimele știri din colonia de pe Marte. Bine, nimic din toate astea nu s-a întâmplat de fapt, pentru că acele produse nu există. Nu există Hyperloop funcțional. Tesla are câteva taxiuri autonome – deși nu complet autonome – în Austin și nicăieri altundeva. (Taxiurile fără șofer Waymo de la Google sunt operaționale în mai multe centre importante.) Neuralink și-a testat produsele la câțiva pacienți, dar nu a făcut mai mult de atât. Și, bineînțeles, nu există nicio colonie pe Marte: nu au existat zboruri cu echipaj uman către Marte și nici perspectiva unora în viitorul apropiat. (Paul Krugman)
Vezi aici alte articole care merită atenția ta.
Citate amuzante
- Cele mai cumplite nouă cuvinte din limba engleză sunt: „Sunt de la Guvern și sunt aici să te ajut”- Ronald Reagan, fost președinte al SUA (sursa)
- „Estimările pe termen lung pot fi foarte înșelătoare. Pe termen lung, suntem cu toții morți.”- John Maynard Keynes (din A Tract on Monetary Reform, 1923)
Cultură economică : Toți au procedat corect. Rezultatul e dezastruos. Cum e posibil?
Una dintre cele mai contraintuitive idei din economie: nu ai nevoie de oameni rău-intenționați ca să obții rezultate proaste.
Există un reflex aproape universal când ceva merge prost la scară mare. Căutăm vinovatul. Omul lacom. Politicianul corupt. Corporația fără scrupule. Conspirația. Incompetența. Ceva sau cineva care să explice dezastrul.
Economia pune o întrebare diferită – și, în multe privințe, mai deranjantă: ce se întâmplă când toată lumea acționează rațional, și rezultatul e totuși un eșec colectiv?
Locuințe: criza care nu are nevoie de corupți
Să luăm piața imobiliară. Proprietarii de case se opun noilor construcții în cartierul lor – valoarea proprietăților lor ar putea scădea, aspectul zonei s-ar putea schimba. Este o decizie rațională. Politicienii ascultă de proprietarii de case – sunt votanții lor, la urma urmei. E și asta la fel de rațional. Dezvoltatorii construiesc locuințe de lux – acolo sunt marjele mai mari. E rațional, nu? Chiriașii se înghesuie acolo unde sunt concentrate locurile de muncă. Evident, la fel de rațional.
Rezultatul: apare o penurie de locuințe, chiriile sunt în creștere, generații întregi excluse de pe piață și o convingere difuză că „sistemul e stricat”. Nimeni nu a trebuit să fie corupt sau obtuz ca să ajungem aici. Rezultatul irațional a ieșit din decizii perfect raționale.
Traficul și paradoxul optimizării individuale
Google Maps oferă fiecărui șofer cea mai rapidă rută în timp real. Fiecare șofer urmează sugestia. Toți șoferii ajung pe aceeași arteră. Se formează cel mai mare ambuteiaj din zi.
Blocajul nu apare în ciuda faptului că toată lumea a acționat rațional. Apare tocmai pentru că toată lumea a acționat rațional. Optimizarea individuală a produs un eșec colectiv.
Întrebarea ediției
Povara anilor. Ce face îmbătrânirea populației cu o economie?
România a intrat oficial în clubul statelor cu populație super-îmbătrânită. Consecințele nu sunt demografice – sunt fiscale și politice.
Există un moment în viața oricărei economii când demografia încetează să mai fie o statistică de fundal și devine variabila care determină toate celelalte variabile. România a trecut deja acel prag.
Cel puțin 20% din populația țării are astăzi peste 65 de ani – pragul care definește oficial categoria „super-îmbătrânit” în literatura demografică internațională.
Primul efect: mai puțini oameni produc mai puțin
Mecanismul de bază este brutal de simplu. O populație activă mai mică înseamnă o producție potențială mai mică – indiferent de ce se întâmplă cu tehnologia sau cu investițiile. PIB-ul potențial al României a coborât de la aproximativ 5% în 2004 la 3,5% în 2025.
Economiștii fac distincția între PIB-ul actual – ce produce economia într-un an dat – și PIB-ul potențial, adică ce ar putea produce dacă toți factorii de producție ar fi utilizați optim. Când potențialul scade, creșterea devine mai scumpă și mai greu de susținut.
Al doilea efect: bugetul de stat intră sub presiune structurală
Demografii descriu situația printr-un indicator simplu: raportul de dependență – câți oameni inactivi revin la fiecare sută de persoane active. În Uniunea Europeană, acest raport era de 31% în 2019. Proiecțiile Eurostat îl duc spre 57% până în 2100, aproape dublu.
În continuare, rubricile „Sfatul lui Dan Popa” și „Recomandarea de carte” sunt disponibile doar membrilor HotNews Premium.
