Sari direct la conținut

Niciun drum național nu mai este închis din cauza viscolului / Cum se circulă pe principalele artere din țară

HotNews.ro
Drum din România, după ninsoare, Foto: AGERPRES
Drum din România, după ninsoare, Foto: AGERPRES

Niciun drum național sau autostradă nu mai este închis, miercuri, din cauza viscolului, așa cum s-a întâmplat cu o zi în urmă, conform Centrului Infotrafic al Poliției Române. De asemenea, au fost redeschise toate porturile de la Marea Neagră.

Centrul Infotrafic a anunțat că nu sunt înregistrate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația închisă din cauza condițiilor meteorologice sau ca urmare a vreunui eveniment rutier.

Conform sursei citate, se circulă în general pe un carosabil uscat, însă în anumite zone de munte și pe șosele ale Moldovei traficul se desfășoară în condiții de iarnă și se acționează unde se impune cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și DN 1 Ploiești-Brașov, se circulă pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic normale.

Polițiștii îi sfătuiesc pe șoferi să adapteze viteza la condițiile de trafic și drum, să circule cu multă atenție, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea direcției, să păstreze în mers o distanță de siguranță între autovehicule și să evite manevrele riscante.

De asemenea, Infotrafic anunță că miercuri dimineață au fost reluate manevrele pentru transportul maritim și fluvial în toate porturile de la Marea Neagră.

Marți, circulația pe patru drumuri naționale din zona Moldovei a fost închisă, din cauza viscolului, iar pe altele au existat restricții de tonaj. În județul Iași, elevii nu au mers la școală din cauza ninsorilor abundente. În afară de județul Iași, în alte 7 județe s-a decis ca unele școli să fie închise marți.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro