Nicolae Ciucă, în pelerinaj politic la Iași. Șeful PNL participă la slujba de Sf. Parascheva, dar nu „se va închina la moaște” ca să „nu sară peste rând”
Liderul PNL Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, va merge la slujba de la Catedrala Mitropolitană Iaşi, unde se desfăşoară pelerinajul religios de Sfânta Parascheva. Ciucă va fi primit de ÎPS Teofan, dar nu se va închina la sfintele moaşte, pentru ”a nu sări peste rând”, susțin surse liberale.
Președintele PNL va fi însoţit la Iaşi de mai mulţi miniştri liberali, între care Marcel Boloş (ministrul Finanţelor), Adrian Veştea (ministrul Dezvoltării) şi Mircea Fechet (ministrul Mediului), transmite news.ro.
Peste 180.000 de pelerini s-au închinat până vineri după-amiază la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva depuse în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, în timp ce la rând aşteaptă aproximativ 10.000 de credincioşi.
Sâmbătă 14 octombrie va avea loc Sfânta Liturghie, slujba urmând să se desfăşoare pe o scenă amplasată pe pietonalul Ştefan cel Mare, în faţa catedralei din Iaşi.