Nicușor Dan anunță o nouă rundă de discuții cu reprezentanţii partidelor, astăzi

Preşedintele Nicuşor Dan a anunțat că astăzi, 3 iunie, va avea o nouă discuţie cu reprezentanţii partidelor pro-occidentale, iar miercuri va susţine o conferinţă de presă. Președintele a explicat că în aproximativ 2 săptămâni am putea avea un nou Guvern.
„Mâine o să fie o conferinţă pe care nu am mai făcut-o de mult, în care să vă răspund la toate întrebările. Şi eu, cu ocazia asta, vă spun şi pe unde suntem”, a anunțat Nicuşor Dan într-o declaraţie acordată jurnaliștilor în faţa locuinţei sale, citat de Agerpres.
Președintele estimează ca în două săptămâni să se formeze Guvernul.
„Cam în două săptămâni de azi, estimez. De ce asta? Pentru că, şi mulţi din reprezentanţii partidelor au fost de acord cu mine, într-o coaliţie cu mulţi parteneri apar tensiuni pe diferite subiecte şi atunci e bine ca multe din – evident că nu o să putem să prevedem tot -, dar multe din lucrurile pe care ne aşteptăm să avem divergenţe să fie scrise astfel încât să nu mai existe discuţii”, a spus şeful statului.
Întrebat dacă mai are un nume de premier în afară de Ilie Bolojan, el a răspuns că discuţia este în curs.
Despre eventuale chestiuni pentru care s-au pus de acord toate partidele, Nicuşor Dan a indicat că marţi va avea o nouă discuţie cu reprezentanţii partidelor.
„O să vedem, o să vedem. O să mai avem întâlnire azi şi cu comisia tehnică. Există o comisie tehnică pe buget, deficit, există vreo 15 comisii pe celelalte subiecte şi există discuţia liderilor. O să mă întâlnesc azi cu ei să vedem pe unde suntem”, a mai afirmat Nicușor Dan.
Primele consultări au avut loc miercuri 28 mai, la Palatul Cotroceni.
Rând pe rând, partidele parlamentare s-au prezentat miercuri la Cotroceni pentru a participa la consultări maraton Nicușor Dan. Singurele excepții: AUR și SOS care au boicotat. Discuțiile au început la ora 9.00 și s-au încheiat în jurul orei 20.00.
În urma acestor discuții, s-a convenit ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului guvern, „să fie elaborat un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare” de către viitorul Executiv, a anunțat Administrația Prezidențială.