Joi, la Dublin, președintele a reluat câteva teme de la conferința de presă maraton ținută în România. Iar la una dintre teme a spus de-a dreptul ce crede, fără menajamente. Și ne-a prins.
S-au împlinit, în primăvară, 37 de ani de la masacrul din Piața Tiananmen din China. Regimul de la Beijing și-a omorât propriii studenți și muncitori.
Cine a urmat exemplul Chinei
A fost momentul în care tot valul de schimbări din acei ani finali ai comunismului s-a clătinat. Până atunci, în celelalte țări totalitare, în Polonia, în România sau Cehia, lupta pentru democrație fusese pașnică. Complicată, represivă, dar nu cu muniție de război în stradă, față de mulțimile care au protestat. Guvernele europene nu deschiseseră focul contra manifestanților: nici la Gdansk, nici în Berlin, nici în România, la Brașov, în 1987. Oamenii erau bătuți, arestați, dar nu împușcați. Acestea erau criteriile crude ale epocii.
După masacrul de la Beijing,lumea s-a întrebat, cu așteptarea neagră a modelului în față: cine va urma exemplul armat al Chinei? Dar nici după Piața Tiananmen, în Europa nu s-a tras în oameni. Zidul Berlinului a căzut pașnic. Cortina de Fier s-a predat în fața voinței a milioane de cetățeni. Cu o singură excepție: România, în decembrie 1989.
Unul dintre simbolurile mișcării populare din Piața Tiananmen este această imagine. Un om cu o pungă în mână se așează în fața tancurilor. Coloana se oprește. Inegalitatea este copleșitoare. Tancurile se numeau Type 59 și erau derivate după tancul rusesc T-54. Un singur cetățean în fața unei trupe de coloși metalici și înarmați, care cântăreau 36 de tone fiecare.
Protestatarul din fața tancurilor. Iunie 1989, protestele din Piața Tiananmen, Beijing. FOTO: Jeff Widener / AP / Profimedia
La Dublin, președintele a vorbit despre „răzbunare”
Nicușor Dan a fost întrebat la Dublin, din nou, de ce-l protejează pe generalul Lucian Pahonțu, care a făcut parte din dispozitivul de represiune din decembrie 1989.
Pahonțu însuși a recunoscut că a fost în epicentrul Bucureștiului în noaptea și în orele în care oamenii au fost bătuți, împușcați și arestați. Șeful SPP a declarat asta în fața procurorilor. Deci nu e niciun dubiu că a făcut parte din forțele de represiune.
Explicația generalului Pahonțu e aceea că el nu a participat personal la represiune. Dar discuția nu este dacă a tras sau a arestat el, cu mâna lui. Chiar dacă a făcut doar legăturile telefonice între cei care trăgeau, așa cum spune numele plutonului lui de transmisiuni, nu înseamnă că a fost parte în stoparea manifestației? Nu înseamnă că a participat la încălcarea drepturilor oamenilor care manifestau pașnic?
Președintele Nicușor Dan a afirmat la Dublin că insistența presei în a pune întrebări despre șeful SPP Lucian Pahonțu ține de o dorință meschină. „Întrebarea adevărată pe care mi-o puneți ar fi „nu vreți să ne oferiți puțină răzbunare?”, a contrat președintele în momentul întrebării legate de generalul Pahonțu.
Nicușor Dan ne spune că, în timp ce presa aleargă după o chestiune măruntă, el, de la nivelul de șef de stat, își dorește „să pun niște lucruri în ordine”.
Dezordine neînsemnată versus ordine superioară, asta e ideea președintelui. Și oamenilor ce le rămâne atunci? Dacă unii se ocupă cu sensul și substanța, cetățenilor le rămâne măcar o mică mulțumire, mereu amânată, vorba lui Mihai Radu, care a făcut o întreagă emisiune pe această temă.
Unde are dreptate Nicușor Dan
„Nu am avut vreun contact direct cu revoluţionarii”, a spus Lucian Pahonțu în punctul de vedere făcut public de către șeful SPP după investigația Recorder. Dacă asta e suficient pentru a nu fi în situația de a le încălca drepturilor manifestanților, atunci de ce generalul n-a completat vreme de 18 ani declarația cerută de lege, așa cum a arătat Snoop? La acest punct șeful SPP n-a răspuns niciodată. Nici președintele.
Argumentul șefului SPP Lucian Pahonțu este complet îmbrățișat de șeful statului român, Nicușor Dan.
Nici militarii aflați în tancurile din imaginea din Piața Tiananmen „nu au avut contact direct” cu omul cu plasa. Dar asta nu înseamnă că vreunul dintre cei din tancuri este astăzi, la 37 de ani de când a căzut comunismul, șef al echivalentului SPP la Beijing.
Nicușor Dan are dreptate. Dacă nici măcar în China nu s-a putut organiza o asemenea salvare la nivel înalt a celor care au luptat de partea regimului, e probabil ca, într-o țară din UE și NATO, temele meschine ale presei și ale unei părți a oamenilor să continue, precum un bâzâit enervant. Nu e răzbunare, e întrebare.
