Nicușor Dan: Clasa politică merită o lecţie, numai că experimentul pe care noi îl trăim riscă să ne ia din UE şi din NATO şi să ne ducă în ghearele Rusiei
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, și-a exprimat îngrijorarea privind parcursul României în UE și NATO în situația în care Călin Georgescu ar câștiga alegerile. El a mai spus că în spatele candidatului la prezidențiale se află Rusia și „niște băieți deștepți”.
„Clasa politică din România merită o lecţie, numai că experimentul pe care noi îl trăim de două săptămâni riscă să ne ia din UE şi din NATO şi să ne ducă în ghearele Rusiei şi a unor băieţi deştepţi”, a transmis primarul Bucureștiului într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook.
El a spus că nu este vorba doar despre Călin Georgescu, „un biet impostor, şi-a falsificat biografia, azi spune una, mâine spune alta”, ci despre cei care îl susțin. „În spatele lui este Rusia şi în spatele lui sunt nişte băieţi deştepţi, cei care i-au plătit campania pe care noi am văzut-o”.
Primarul Capitalei, care a anunțat înainte de rezultatele din primul tur că o va susține pe Elena Lasconi dacă va intra în turul doi al alegerilor prezidențiale, a anunțat că o va vota pe lidera USR pentru că, în condiţiile date, „este singura alegere înţeleaptă”: (…) Și eu sunt convins că suntem destui oameni raţionali în România, ca să ducem ţara asta în direcţia corectă”.