Nicușor Dan despre numirea unui nou șef la SRI: „Stabilitatea a fost mai importantă”
Președintele Nicușor Dan, a explicat, într-un interviu la TVR 1, că a ales să nu prioritizeze numirile pentru șefii serviciilor de informații, pentru că „stabilitatea a fost mai importantă”. El a afirmat că își dorește în continuare un șef la SRI care să nu facă parte dintr-un partid politic.
„Rolul șefului civil, dacă vorbim de SRI, că SIE are unul, este de a recâștiga încrederea între societate și partea operațională a acestui serviciu. Pe partea operațională, vă dați seama că am interferat cu serviciul săptămânile astea, de când am preluat mandatul, lucrurile funcționează”, a declarat președintele României.
El a precizat că „România este ținta unui război hibrid din partea Federației Ruse”, că există atacuri cibernetice la care „instituțiile statului reacționează în timp rezonabil” și că există o preocupare și în zona de dezinformare.
„Pe partea de dezinformare există o preocupare, chiar dacă și în momentul acesta și la alegerile din noiembrie, reacția statului nu a fost cea optimă. Vă asigur că mă interesează foarte tare partea de servicii, și în momentul în care discuția politică despre șefi se va sfârși, o să avem un șef civil”, a afirmat Nicușor Dan.
Nicușor Dan vrea un șef la SRI din afara partidelor
Întrebat dacă în continuare vrea să numească un șef al SRI din afara partidelor politice, el a declarat că „e ceea ce eu îmi doresc”.
Totuși, președintele a subliniat faptul că reforma și stabilitatea se află în „contradicție”.
„Există o dorință substanțială de reformă, despre reformă au fost și cele două rânduri de alegeri prezidențiale, dar există o contradicție între stabilitate și reformă, iar uneori trebuie să vezi care este prioritatea pentru mandatul pe care tu îl ai. În lunile astea de mandat, stabilitatea a fost mai importantă în opinia mea, decât a accelera procesul de reformă. Mulți dintre susținătorii mei ar fi vrut să mă iau la trântă cu adversarii mei, cu serviciile… În opinia mea, lucrurile astea nu se puteau face”, a completat Dan.
El a amintit și despre primul său mandat la primăria Capitalei, unde tip de un an și jumătate nu a vorbit despre problema deficitului – „problema cea mai mare” – pentru că ar fi dus primăria într-un „cerc vicios și mai mare, care să ne ducă în faliment”.
În iunie, președintele Nicușor Dan spunea într-o conferință de presă că este nevoie de un director civil la SRI și că „foarte probabil este nevoie de un nou director SIE”. Într-o altă conferință de presă, din 30 iulie, Nicușor Dan a spus că are „trei, patru nume” în gând pentru șefia SRI. Tot atunci, el a spus că va numi șefii serviciilor „în următoarele săptămâni”.
SRI a rămas fără director în 2023, după ce Eduard Hellvig, și-a anunțat demisia din funcție. El a ocupat această funcție timp de opt ani, din 2015. La conducerea SIE se află, din 2018, Gabriel Vlase, fost deputat PSD.
