Nicușor Dan spune că Iohannis trebuie să ofere explicații despre anularea alegerilor prezidențiale până la alegerile din primăvară
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, vineri, la B1 TV că președintele Klaus Iohannis trebuie să le ofere cetățenilor explicații despre anularea alegerilor de către CCR, înainte ca românii să voteze, din nou, în primăvară.
El este de părere că înainte de primul tur al scrutinului prezidenţial care va avea loc în acest an, oamenii trebuie să primească explicații „de la cel mai înalt nivel”, chiar de la preşedintele Klaus Iohannis, legate de ceea ce s-a întâmplat la alegerile din 24 noiembrie.
„Şeful statului are datoria să fie mediator între instituţii şi cetăţeni. Nu e vorba despre un aviz pentru o conductă, e vorba de o chestiune foarte, foarte serioasă, alegerile prezidenţiale din România, şi atunci explicaţiile trebuie să vină de la cel mai înalt nivel”, a explicat Nicușor Dan, citat de News.ro.
Și guvernul trebuie să ofere explicații, în perspectiva primarului Capitalei. „Despre data alegerilor… este foarte, foarte important să fim lămuriţi de ce s-au anulat. Când se anulează nişte alegeri, e un eveniment extraordinar care trebuie lămurit. Eu aş vrea să am garanţia, de la Guvern, că el organizează alegerile, să am garanţia că, în momentul în care noi ne ducem să votăm la turul 1, că ştim ce s-a întâmplat pe 24 noiembrie”, a spus Nicuşor Dan.
Dacă nu primesc explicații, cetățenii se vor apropia tot mai mult de „anarhie”
El a atras atenţia asupra faptului că, dacă nu primesc explicaţii, alegătorii pot vota fiind influențați de acest lucru. Primarul a subliniat că este esenţială încrederea populaţiei în instituţii şi că, în lipsa acestei încrederi, ţara riscă să se apropie ”tot mai mult de anarhie”.
Întrebat dacă îşi menţine decizia de a candida la alegerile prezidenţiale din acest an, Nicuşor Dan a răspuns: „Categoric! Categoric!”.