„Nimeni nu se aștepta la așa ceva”. Prima reacție de la Teheran după eșecul negocierilor cu SUA
Teheranul a transmis duminică că „nimeni nu se aștepta” ca Statele Unite și Iranul să ajungă la un acord încă din prima rundă de negocieri, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian, după anunțarea eșecului discuțiilor de la Islamabad menite să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu.
„Era evident încă de la început că nu trebuia să ne așteptăm să ajungem la un acord într-o singură sesiune (de negocieri). Nimeni nu se aștepta la așa ceva”, a declarat Esmail Baghaei la televiziunea de stat iraniană, evocând „o atmosferă de suspiciune și neîncredere”, potrivit AFP.
„Sigur că contactele noastre cu Pakistanul, precum și cu ceilalți prieteni din regiune, vor continua”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian
Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, care a condus delegația americană venită să negocieze în Pakistan, a plecat din Islamabad duminică dimineață după ce a anunțat că nu s-a ajuns la un acord.
Confirmând încheierea discuțiilor, Iranul a atribuit eșecul acestora „cererilor nerezonabile” ale Statelor Unite, potrivit televiziunii de stat iraniene.
Baghaei a menționat „complexitatea problemelor și a condițiilor care înconjoară negocierile”.
„În cadrul acestei runde au fost adăugate noi subiecte, în special problema strâmtorii Ormuz și dosarele regionale, fiecare cu propriile condiții și considerente specifice”, a adăugat el.