Noi alerte de vreme rea. HARTA cu zonele unde va ninge și va fi viscol până sâmbătă
Meteorologii au actualizat prognoza printr-o serie de avertizări de vreme severă. Până sâmbătă seară, în peste jumătate de țară vor fi vânt puternic, ninsori și viscol. În unele zone, se va depunde strat de zăpadă.
ANM a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme rea. Până vineri, ora 14:00, va fi Cod roşu de viscol foarte puternic la altitudini de peste 1.700 de metri în judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Argeş şi Dâmboviţa. Vântul va sufla cu viteze de peste 120 km/h şi va determina reducerea vizibilităţii spre zero şi troienirea zăpezii.
Tot vineri, până la ora 14:00, este valabil un Cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului care va afecta zona joasă a judeţelor Caraş-Severin, Timiş şi Arad, iar viteza la rafală va atinge 70 – 90 km/h.
Un al doilea Cod portocaliu de vreme rea va fi în vigoare tot vineri, până la ora 20:00, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi local în Carpaţii Occidentali şi Orientali. În aceste areale, vântul va sufla tare, cu rafale de 80 – 120 km/h, va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă consistent (local peste 30 cm), va fi vizibilitate foarte redusă şi zăpada troienită.
Meteorologii au emis și un Cod galben de intensificări ale vântului, ninsori şi viscol la munte va fi valabil vineri, până la ora 20:00, în vestul, nordul, centrul şi estul ţării, cu viteze de 50 – 70 km/h.
Va ninge în toată zona de munte, se va depune strat de zăpadă, în general de peste 10 – 20 cm şi va fi viscol. În Maramureş, nordul Moldovei şi al Transilvaniei vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, în general, de peste 5 – 10 cm. Izolat, vor fi depuneri de polei.
ANM a transmis și o altă atenţionare Cod galben de vânt şi viscol în zona de munte, valabilă în intervalul 22 noiembrie, ora 20:00 – 23 noiembrie, ora 10:00. Zonele vizate: Dobrogea, jumătatea sudică a Munteniei şi Olteniei şi sudul Transilvaniei. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 50 – 70 km/h. Local, la munte va fi viscol, cu viteze ale vântului de 60 – 80 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăşi temporar 80 – 100 km/h.
Va mai ninge, în general slab cantitativ, local în nord, în centru şi la munte, iar intensificări ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în restul ţării, cu viteze de 40 – 45 km/h.
Sâmbătă, între orele 10:00 – 23:00, va fi în vigoare un alt Cod galben de intensificări ale vântului la munte. În Dobrogea, estul Moldovei, sud-vestul Munteniei, sudul şi vestul Olteniei şi al Transilvaniei vântul va avea intensificări, cu rafale de 50 – 70 km/h, în timp ce în Carpaţii Meridionali şi de Curbură va fi viscol, cu viteze ale vântului de 60 – 80 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi temporar 80 – 100 km/h.
Meteorologii avertizează că intensificări ale vântului vor fi local şi în restul ţării, cu viteze de 40 – 45 km/h.