Noi atacuri americane asupra insulei Kharg, principalul punct de export al petrolului iranian
Armata americană a lansat atacuri asupra unor ținte militare de pe insula Kharg din Iran, a declarat un înalt oficial american sub protecția anonimatului pentru Axios, relatează Reuters.
Americanii au executat zeci de atacuri asupra „insulei petroliere” Kharg, relatează și FoxNews. Vizate au fost buncăre, o stație radar și depozite de arme. Un înalt oficial american a declarat postului de televiziune că infrastractura portuară nu a fost atacată în mod intenționat, dar este posibil să fie lovită după riposta iraniană.
După atac, publicația iraniană „Noor News” a anunțat întreruperi ale alimentării cu energie electrică în anumite zone ale insulei, ca urmare a avariilor suferite de liniile de transport, potrivit publicației israeliene Ynet.
Importanța insulei Kharg
Kharg este o insulă mică, cu o suprafață de doar 6 km, situată la 25 km vest de coasta iraniană, în Golful Persic. Pe aici trece 90% din totalul petrolului exportat de Iran. SUA au mai atacat ținte militare în această zonă luna trecută, pe 14 martie.
În plus, mai mulți oficiali au avertizat în repetate rânduri că președintele american Donald Trump ia în considerare trimiterea de forțe terestre în această zonă. Ocuparea insulei este văzută ca o metodă de presiune exercitată asupra iranienilor pentru a-i constrânge să redeschidă strâmtoarea Ormuz.
Într-un interviu acordat ziarului Financial Times în urmă cu aproximativ o săptămână, Trump a declarat chiar el că dorește să „pună mâna pe petrolul din Iran” și că ar putea prelua controlul asupra „insulei petroliere” Kharg.
Avertismentul lui Trump
Atacul vine cu puține ore înainte să expire ultimatul dat de Trump iranienilor pentru a deschide strâmtoarea Ormuz. El a amenințat că va bombarda instalațiile energetice și podurile Iranului dacă nu va fi respectată solicitarea sa.
Președintele american a avertizat din nou Iranul marți să încheie un acord, afirmând că „o întreagă civilizație va pieri în această seară” dacă nu se ajunge la un acord pentru a pune capăt conflictului.
Citește și
Iranul a refuzat să redeschidă Strâmtoarea Ormuz și să accepte un acord de încetare a focului, în condițiile în care în noaptea de marți spre miercuri expiră termenul limită stabilit de președintele american Donald Trump până la care Teheranul trebuie să accepte termenii săi sau să fie „eliminat”.
Teheranul a respins o propunere a SUA, mediată de Pakistan, pentru un armistițiu imediat și ridicarea blocadei efective a Strâmtorii, urmată de discuții privind un acord de pace mai amplu în termen de 15-20 de zile, a declarat pentru Reuters o sursă la curent cu planul.