Sari direct la conținut

Noi avertizări meteo. Vin furtunile după caniculă în aproape toată țara – HARTĂ

HotNews.ro
Zi ploioasă, Foto: Victor de Schwanberg / Sciencephoto / Profimedia Images
Zi ploioasă, Foto: Victor de Schwanberg / Sciencephoto / Profimedia Images

Meteorologii anunţă că mai multe zone sunt vizate de instabilitate atmosferică – ploi, vânt puternic, grindină şi descărcări electrice, până luni dimineaţă, Duminică, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Dobrogei, precum şi în estul Munteniei, vor fi temperaturi caniculare.

ANM a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă de duminică, de la ora 10.00, până luni, la ora 6.00, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi în unele zone ale judeţelor Vâlcea, Ialomiţa şi Călăraşi.

În intervalul menţionat, în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp, spune meteorologii.

Astfel de manifestări vor fi, în prima parte a zilei, pe arii restrânse, şi în restul teritoriului.

Totodată, a fost emisă o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de duminică, de la ora 15.00, până luni, la ora 3.00, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa şi în unele zone ale judeţele Ialomiţa şi Călăraşi.

În Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 70…80 km/h), pe arii restrânse vijelii puternice, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 35…40 l/mp şi izolat peste 50…60 l/mp, au mai transmis meteorologii.

Un alt Cod galben, dar de caniculă şi disconfort termic, este valabil duminică, în judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila şi în unele zone ale judeţelor Bacău, Vrancea, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa.

Pe parcursul zilei de duminică (6 august), în cea mai mare parte a Moldovei şi a Dobrogei, precum şi în estul Munteniei, local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, astfel indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 36 de grade, potrivit ANM.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro