Noi detalii din ancheta filmului Rust. Hannah Gutierrez-Reed, acuzată de procurori că era mahmură în ziua în care Halyna Hutchins a fost împușcată mortal

Hannah Gutierrez-Reed, armurierul filmului Rust, era probabil mahmură în ziua în care directorul de imagine Halyna Hutchins a fost împușcată mortal, susțin procurorii, relatează BBC.
Aceștia o acuză pe Reed că seara în timpul filmărilor consuma alcool și marijuana.
Ca răspuns, avocatul ei a spus că procurorii au gestionat greșit cazul și au ales să recurgă la afirmații care să afecteze imaginea lui Reed.
Avocații armurierului au depus o cerere de respingere a acuzației de omucidere involuntară adusă ei. Noile acuzații ale acuzării au fost făcute ca răspuns la această moțiune.
La 21 octombrie 2021, în timpul unor repetiţii, Alec Baldwin, în vârstă de 65 de ani, a îndreptat un pistol Colt .45 spre Halyna Hutchins, dar arma s-a descărcat, ucigând-o pe directoarea de imagine şi rănindu-l pe regizorul Joel Souza.
Actorul a fost acuzat de omor involuntar în urma incidentului, dar acuzațiile au fost retrase în aprilie. Filmările au fost reluate mai târziu în acea lună.
Asistentul de regie Dave Halls, a fost condamnat la sfârșitul lunii martie la o pedeapsă cu suspendare, după ce a pledat vinovat pentru utilizarea neglijentă a unei arme mortale. Procurorii spuseseră că acesta este responsabil pentru stabilirea siguranței pe platou.