Noi fragmente de dronă găsite în zona canalului Litcov. Resturile au fost ridicate dintr-o zonă extravilană
- Andrei Georgescu
Fragmente de dronă au fost găsite, vineri, în zona canalului Litcov, la aproximativ un kilometru de confluenţa cu braţul Sf. Gheorghe, Poliţia de Frontieră anunţând Ministerul Apărării. Autorităţile anunţă că resturile sunt într-o zonă extravilană şi vor fi expertizate, informează News.ro.
„Poliţia de Frontieră a informat Ministerul Apărării Naţionale, în dimineaţa zilei de vineri, 4 octombrie, cu privire la existenţa unor fragmente de dronă în zona canalului Litcov, la aproximativ un kilometru de confluenţa cu braţul Sf. Gheorghe. O echipă de specialişti din MApN, Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Afacerilor Interne a cercetat, în cursul acestei zile, perimetrul indicat, de unde a ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească, urmând ca acestea sa fie expertizate, conform procedurilor legale”, a transmis, vineri seară, Ministerul Apărării.
Sursa citată a precizat că zona cercetată se află într-un spaţiu extravilan, nefiind afectate elemente de infrastructură.
„Ministerul Apărării Naţionale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, a mai transmis instituţia.
Nu este prima dată când sunt găsite fragmente de drone ruseşti pe teritoriul naţional, în urma atacurilor Federaţiei Ruse în Ucraina.
Delta Dunării, răscolită frecvent de militarii MApN
Doar în luna septembrie, armata a raportat două situații în care drone lansate de armata rusă au căzut pe teritoriul românesc.
În noapte de 7 spre 8 septembrie un grup de drone de atac Shahed rusești a violat spațiul aerian al României, ce a făcut ca autoritățile române să emită un mesaj RO Alert pentru județele Tulcea și Constanța în care avertizează locuitorii asupra riscului căderii unor obiecte din spațiul aerian în urma atacului rusesc. Informația că dronele au încălcat spațiul aerian al României a venit mai întâi dinspre Ucraina.
„Un grup de drone de atac a violat spațiul aerian al României”, au transmis pe Telegram, la ora 02:49, forțele aeriene ucrainene. „Un vehicul aerian fără pilot este deasupra teritoriului românesc în zona Sabangia”, se spune într-un alt mesaj venit după zece minute, făcând referire la localitatea Sabangia de pe malul lacului Razem, aflat la circa 40 de kilometri de granița cu Ucraina.
„Drona a părăsit teritoriul României, a zburat prin Vilkovo (localitate aflată peste Dunăre de Periprava” și continuă să meargă peste apele de coastă ale Golfului Odesa”, au mai spus forțele aeriene ucrainene într-un mesaj postat la ora 03:41.
Ministerul Apărării Naționale a confirmat că cel puțin două dintre dronele cu care Rusia a atacat Ucraina sâmbătă spre duminică au ajuns în spațiul aerian românesc, în cazul uneia dintre ele fiind „indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național, într-o arie nelocuită”. Ulterior, rămășițele au fost găsite pe raza localității Periprava.
De asemenea, alte fragmente dintr-o dronă rusească de tipul Geran 2 (Shahed-136) au fost identificate, pe 24 septembrie, de forțele Ministerului Apărării în apropiere de localitatea Plauru, la Dunăre lângă granița cu Ucraina.