Noi mărturii ale supraviețuitorilor masacrului din Bucha: ”De ce ne urăsc rușii atât de mult?”
Cu doar o lună și ceva în urmă, Bucha era o suburbie în plină dezvoltare la nord-vest de Kiev, un oraș pentru clasa de mijloc cu o viață confortabilă, cu complexe rezidențiale și case înconjurate de păduri. Astăzi este un sinonim pentru masacrul care a îngrozit o lume întreagă, relatează Kyiv Independent într-un reportaj din orașul unde au fost descoperite crimele comise de soldații ruși, la scurt timp după retragerea acestora.
Scena celui mai crunt masacru comis pe continentul european în secolul 21. Supraviețuitorii vorbesc acum despre furtul, raziile, tortura și execuțiile sumare din cele șase săptămâni ale ocupației ruse.
Peste 410 cadavre au fost ridicate din regiunea Kiev și supuse unor expertize criminalistice începând cu 3 aprilie, potrivit procurorului general Irina Venediktova.
Un muncitor din Bucha care a ajutat la recuperarea cadavrelor și care s-a prezentat drept Serghei a povestit pentru Kyiv Independent că a numărat peste 300.
De ce ne urăsc atât de mult? Mă doare sufletul
Autoritățile locale spun că numărul victimelor ar putea fi mult mai mare, zeci de cadavre fiind încă nedescoperite în zonele rezidențiale și în pădurile din împrejurimi.
Mulți au fost împușcați la punctele de control ale rușilor. Unii au fost găsiți cu mâinile legate, unii împușcați în ceafă. Trupurile neînsuflețite au fost lăsate în plină stradă, alții au fost îngropați de localnici, alții au fost târâți și incendiați, cel mai probabil de ruși.
După ce armata ucraineană a eliberat orașul la 1 aprilie, a fost descoperită cel puțin o groapă comună.
“De ce ne urăsc atât de mult?”, a strigat Halina Opalat, stând lângă ruinele unui complex rezidențial. “De ce? Pentru că suntem o națiune? Acesta era cândva un oraș atât de frumos. Acum este înspăimântător să te uiți la el. Mă doare sufletul”, spune femeia.
Orice scurt dialog cu supraviețuitorii din Bucha este un șir de revelații legate de acțiunile rușilor.
Orașul e plin de morminte improvizate ici și colo, povestește și Vladislava Liubarets, o profesoară de 51 de ani.
Ziua în care un bătrân a sărutat mâinile unei vecine
“Mulți, foarte mulți oameni au dispărut. Aici, în Bucha, rușii au luat mâncare, bijuterii, iar oamenii au renunțat la tot pentru a rămâne în viață”.
“Primul lucru pe care ni l-au luat au fost telefoanele. I-au obligat pe oameni să-și omoare păsările din curte, iar, dacă refuzau, înceapeau ei să tragă în găini și apoi le luau. Pentru multe femei în vârstă de aici, păsările erau singura lor speranță de a supraviețui”.
“Foarte mulți oameni au făcut foamea aproape două săptămâni. Nu voi uita niciodată ziua în care un bătrân a sărutat mâinile unei vecine doar pentru că i-a adus un ou fiert și puțină pâine proaspătă”, mai povestește femeia.
Oamenii povestesc că unii soldați ruși împușcau pe loc, fără avertisment sau fără să ceară vreun document, în timp ce alții nu se atingeau de civili.
Cel mai înfricoșător era punctul de control al cecenilor lui Kadîrov.
“În acea zonă erau multe cadavre care acum au fost îngropate în zona bisericii. Oamenii lui Kadîrov ucideau tot ce le ieșea în cale- femei, copii, bărbați, vârsta nu conta”, spune Vladislava Liubarets.
“Erau puncte de control unde erau uciși doar bărbații între 18 și 65 de ani. Le verificau documentele și îi omorau. La altele, unii erau împușcați, alții erau lăsați să plece, fără niciun fel de explicație”.
Liubarets mai spune că a văzut cu ochii ei cum au împușcat un bărbat și cum un puști de 14 ani a reușit să fugă spre adăpostul unde se ascundea familia sa. Tatăl băiatului fusese executat, în timp ce adolescentul fusese rănit de trei gloanțe.
Există relatări despre soldați ruși care au ucis oamenii din adăposturi, pentru ca apoi să îi târască afară și să îi incendieze.
Majoritatea supraviețuitorilor au stat aproape tot timpul ascunși pentru a scăpa.
––