Noi modificări legislative așteptate în materia procedurilor de pre-insolvență și de insolvență
La nici un an de la ultimele modificări aduse legislației aplicabile procedurilor de pre-insolvență și de insolvență, noi modificări sunt așteptate în această materie. Acestea sunt determinate de intrarea în vigoare, în iulie 2019, a Directivei (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie.
Având în vedere că, la nivel european, soluțiile preventive reprezintă o tendință în creștere în materia insolvenței, Directiva pune foarte mare accent pe acest tip de proceduri. În condițiile în care există diferențe semnificative între statele membre în ceea ce privește numărul de proceduri la care debitorii aflați în dificultăți financiare pot recurge pentru a-și restructura activitatea comercială, durata acestor proceduri sau momentul la care acestea pot fi accesate, Directiva și-a propus să stabilească standarde minime de drept material pentru restructurarea preventivă, precum și pentru procedurile care conduc la o remitere de datorie.
Astfel, se dorește atenuarea diferențelor dintre statele membre în ceea ce privește aceste proceduri. Diferențele existente între statele membre determină atât condiții inegale de acces la creditare și rate inegale de recuperare în statele membre, cât și costuri suplimentare pentru investitori, atunci când aceștia evaluează riscul ca debitorii să se confrunte cu dificultăți financiare sau riscul investirii în afaceri viabile cu dificultăți financiare în unul sau mai multe state membre.
Reducerea acestor diferențe ar determina un plus de transparență și de securitate juridică, previzibilitate pe întreg teritoriul Uniunii, urmărindu-se ca în acest fel să se maximizeze randamentele obținute de toate tipurile de creditori și de investitori și să se încurajeze investițiile transfrontaliere.
Întrucât eficacitatea unei proceduri de restructurare preventivă este afectată în mod semnificativ de momentul în care debitorul aflat în dificultate financiară inițiază măsuri pentru restructurarea activității sale, Directiva impune statelor membre să pună la dispoziție debitorilor unul sau mai multe instrumente de avertizare timpurie, clare și transparente, care să permită identificarea circumstanțelor care impun luarea unor măsuri urgente de restructurare, în vederea evitării insolvenței. În acest context, sunt identificate cu titlu exemplificativ câteva tipuri de instrumente de avertizare preventivă, precum mecanisme de alertă atunci când debitorul nu a efectuat anumite tipuri de plăți, servicii de consiliere furnizate de organisme publice sau private sau măsuri de stimulare a terțelor persoane care dețin informații relevante despre debitor.
În prezent, legislația din România aplicabilă procedurilor de pre-insolvență sau de insolvență nu cuprinde reglementări referitoare la astfel de instrumente de avertizare preventivă a debitorilor aflați în dificultate financiară. Astfel, în perioada următoare sunt de așteptat modificări legislative care să transpună obligația instituită de Directivă în sarcina tuturor statelor membre.
Deși interesul în creștere evidențiat la nivel european pentru procedurile de restructurare preventivă nu s-a manifestat cu aceeași intensitate și în România, implementarea Directivei creează premisele instituirii unor noi proceduri, măsuri sau dispoziții având ca scop restructurarea debitorilor aflați în dificultate financiară, inclusiv pe căi extrajudiciare în scopul evitării insolvenței.
Un element de noutate raportat la procedurile de pre-insolvență reglementate în prezent în dreptul intern constă în posibilitatea inițierii unor astfel de proceduri inclusiv de către creditori, cu condiția însă ca debitorul să își exprime acordul în vederea supunerii unei astfel de proceduri. Așadar, până în iulie 2021 când în Directiva (UE) 2019/1023 trebuie implementată, sunt așteptate modificări ale cadrului legislativ intern aplicabil procedurilor de pre-insolvență și de insolvență, care ar putea consta în instituirea unor proceduri de restructurare preventivă ce pot fi inițiate și de creditori, inclusiv de salariați. Mai mult, se creează premisele ca anumite cadre de restructurare preventivă să se deruleze fără implicarea sistemului judiciar sau a unui practician în domeniul restructurării.
Alte elemente de noutate pe care le-ar putea aduce reglementările ce vor fi emise în materia procedurilor de pre-insolvență în vederea implementării Directivei (UE) 2019/1023 vizează anumite aspecte privind suspendarea executărilor silite ca efect al demarării unei proceduri de restructurare preventivă. Sesizăm astfel limitarea perioadei în care poate opera suspendarea executărilor individuale sau instituirea unui tratament diferențiat în ceea ce privește suspendările individuale. Directiva stabilește o perioadă de maxim 4 luni, care poate fi prelungită ulterior succesiv, dar nu mai mult de 12 luni a suspendărilor executărilor individuale determinate de accesarea unor proceduri de pre- insolvență. În plus, se creează posibilitatea aplicării diferențiate a suspendărilor individuale, unuia sau multor creditori separați, ori uneia sau mai multor categorii separate de creditori.
Ca efect al implementării Directivei, anumite reguli aplicabile în prezent în baza legislației interne aferente materiei insolvenței vor putea viza și procedurile de restructurare preventivă. Din această categorie amintim aprobarea planului de restructurare propus în cadrul unei proceduri de restructurare preventivă pe categorii de creanțe, similar condițiilor de aprobare a planului de reorganizare. De asemenea, Directiva impune instituirea unor interdicții în sarcina creditorilor de a refuza executarea contractelor în derulare, de a cere rezilierea, executarea anticipată sau modificarea acestor contracte pe motiv de inițiere a unei proceduri de restructurare.
În condițiile în care finanțarea reprezintă o condiție esențială pentru reușita unui plan de restructurare, Directiva impune adoptarea unor reglementări prin intermediul cărora să se asigure protecția finanțărilor noi și a celor intermediare. Astfel, în cazul în care procedura de restructurare preventivă eșuează și se deschide insolvența, se urmărește evitarea anulării finanțărilor de care debitorul aflat în dificultate a beneficiat în perioada în care a operat suspendarea executărilor individuale (finanțări intermediare) sau în perioada unui plan de restructurare (finanțări noi), precum și evitarea atragerii răspunderii civile, administrative sau penale a persoanelor care oferă astfel de finanțări, pe motiv că acestea ar fi în detrimentul masei credale.
Pe lângă procedurile de restructurare preventivă, Directiva impune statelor membre instituirea cel puțin a unei proceduri care să conducă la o remitere totală de datorie într-un termen care să nu depășească 3 ani. Totodată, Directiva urmărește să se asigure că întreprinzătorul insolvent care obține remiterea de datorie nu poate fi supus unei decăderi din dreptul de a demara sau de a exercita o activitate comercială, economică sau profesională pe motiv de insolvență după expirarea perioadei premergătoare remiterii de datorie.
Atât remiterea de datorie, cât și încetarea decăderilor după expirarea perioadei premergătoare remiterii trebuie să opereze în mod eficient, direct în temeiul reglementărilor interne adoptate în scopul implementării Directivei și fără implicarea autorităților judiciare sau administrative care să se pronunțe cu privire la deschiderea unei proceduri suplimentare față de cea în cadrul căreia a operat remiterea de datorie.
Dincolo de aceste principii, Directiva permite statelor membre să aibă diferite opțiuni sau să instituie diferite derogări cu privire la accesul anumitor debitori la proceduri ce implică o remitere de datorie, sau la posibilitatea prelungirii perioadei premergătoare sau a termenelor de decădere.
Actualele reglementări interne referitoare la procedurile de pre-insolvență și de insolvență nu conțin prevederi exprese cu privire la remiterea de datorie astfel cum este circumstanțiată de Directivă. În contextul reglementării mandatului ad-hoc (o procedura de insolvență cu aplicabilitate extrem de redusă în România), se reține că mandatarul ad-hoc va putea propune remiteri, reeşalonări sau reduceri parţiale de datorii. În practică, remiteri de datorie inclusiv complete sunt întâlnite ca efect al planurilor de reorganizare propuse în cadrul procedurii insolvenței, care pot prevedea reducerea la zero a anumitor categorii de creanțe.
Având în vedere situația existentă în dreptul intern, în mod evident va fi necesară adoptarea unor reglementări noi, care să asigure implementarea corespunzătoare a principiilor cuprinse în Directivă cu privire la remiterea de datorie și decăderi.
Un alt deziderat al Directivei constă în adoptarea de către statele membre a unor măsuri de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie. În acest sens, se urmărește asigurarea derulării cu celeritate a procedurilor respective, implicarea unor practicieni care beneficiază de o pregătire profesională și care dispun de cunoștințe de specialitate adecvate, care sunt numiți și își desfășoară activitatea în condiții de imparțialitate și independență și în schimbul unei remunerații corespunzătoare. Din această perspectivă, sesizăm că reglementările interne (avem în vedere în principal Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență) corespund în general cerințelor impuse de Directivă.
Dincolo de crearea unui cadru legislativ intern în corelare cu reglementările europene, prezintă relevanță și utilitate modalitatea în care aceste prevederi legale sunt aplicate în practică sau mai exact eficacitatea practică a acestora.
Fără a nega importanța reglementărilor privind procedurile de restructurare preventivă, remiterea de datorie și măsurile de sporire a eficienței tuturor acestor tipuri de proceduri, simpla adoptare a unor acte normative nu va duce la atingerea scopurilor finale urmărite de Directivă. Pentru a depăși jurisprudența limitată, creată în baza actualului cadru legislativ, este necesar ca noile reglementări ce vor fi adoptate în vederea implementării Directivei să asigure o mai mare deschidere a companiilor către procedurile de prevenire a insolvenței. Accesarea mai frecventă a acestor instrumente de restructurare trebuie însă dublată de o schimbare a atitudinii, deseori rigide și ineficiente, a creditorilor care, sperând să obțină o recuperare cât mai mare a creanțelor deținute asupra debitorilor aflați în dificultate financiară sau chiar în insolvență, refuză să susțină propunerile de restructurare care nu le conferă o recuperare integrală sau într-un grad ridicat.
Instituirea unui cadru legislativ clar, care să asigure un echilibru între interesele debitorilor și cele ale creditorilor, poate permite debitorilor o restructurare reală și eficientă, și, totodată creditorilor un grad de recuperare a creanțelor mai ridicat, dublat de perspectiva continuării sau dezvoltării unor relații comerciale profitabile în timp pentru ambele părți.
Articol semnat de Cătălina Mihăilescu, Managing Associate al Țuca Zbârcea & Asociații
INTERVIURILE HotNews.ro