Noi reactii la "Autobiografia lui Nicolae Ceausescu":  Pentru"CinemaScope" e o "capodopera", pentru "Cahiers du Cinema" "impresionant", iar "The New York Review Of Books" il vede "pe cat de monumental, pe atat de efemer"

Eseul lui Andrei Ujica ar putea sa fie filmul romanesc al anului, daca e sa ne luam dupa interesul presei internationale tradat de numarul textelor, spatiul acordat si epitetele folosite. „Cahiers du Cinema” publica in numarul pe iunie interviuri cu doar trei cineasti prezenti la Cannes: Apichatpong Weerasethakul, Abbas Kiarostami si Andrei Ujica.

Interviul realizat la Cannes de Patrice Blouin pentru „Cahiers cu Cinema” pleaca de la constatarea ca trei filme romanesti au facut in acest an sa se vorbeasca despre ele pe Croazeta – „Aurora”, „Marti, dupa Craciun” si „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”. De fapt, jurnalistul l-a si intrebat pe Andrei Ujica in ce relatie se afla cu „noul val” romanesc, acesta raspunzand ca si el, si cineastii „noului val” exploreaza „limitele realismului in cinema”, punandu-si intrebari „despre raportul dintre reprezentare si realitate”.

Andrei Ujica mai e intrebat in acest interviu pe doua pagini de ce a ales sa foloseasca numai imagini de arhiva, cum a construit o pozitie critica plecand de la imagini de propaganda, cum a decurs munca de realizare a sunetului (mare parte din imagini fiind fara sunet), cum s-a modificat viziunea sa despre Ceausescu in cursul realizarii filmului. Patrice Blouin a remarcat scena „incredibila” a intalnirii dintre Nicolae Ceausescu si Mihail Gorbaciov.

Intoarcerea lui Ceausescu de la Moscova, dupa aceasta intalnire, i-a adus aminte lui Andrei Ujica de sfarsitul filmului lui Fellini, „Casanova”: „Casanova scrie in biblioteca in timp ce jos se desfasoara un bal. Coboara scarile si incepe sa se raspandeasca zvonul ca a aparut marele Casanova. Dar el nu e decat un om batran care nu mai intelege nimic din moda si de care fetele incep sa rada, pentru ca e ridicol. Ceva de genul asta se petrece si in scena cu avionul.”

Anul trecut, primul film al lui Andrei Ujica, „Videograme dintr-o revolutie” / „Videogramme einer Revolution”, realizat impreuna cu Harun Farocki, era inclus in top ten-ul celor mai subversive filme din istoria cinematografului, top publicat de revista „Cahiers du Cinema”.

Imaginile de propaganda contin si ele propria contradictie

In cinci pagini, numarul 43 al revistei „CinemaScope” publica un text introductiv, semnat de Mark Peranson, urmat de un interviu realizat de acesta, la Bucuresti, cu Andrei Ujica. Titlul articolului, care vine imediat sub o mare fotografie prezentandu-l pe Nicolae Ceausescu de mana cu Kim Jong Il, este „The Greatest Dictator. The Autobiography of Nicolae Ceausescu”.

Dupa ce leaga „Autobiografia…” de precedentele doua filme ale lui Andrei Ujica si demonstreaza ca filmul este o „opera fictiva”, prezentand „o imagine a lui Ceausescu asa cum ar fi dorit el sa fie prezentat”, Mark Peranson se opreste la scena in care dictatorul face o vizita de lucru la o alimentara din Bucuresti, incercand painea cu degetele ca sa vada cat de moale e.

„Sa privesti (sau, mai bine zis, sa citesti) scene ca aceasta – avand cunostinte de baza de limba romana si de istorie europeana a secolului XX-, e tot ce trebuie pentru a intelege ce face Ujica si de ce filmul lui e, dupa cate se pare, o capodopera. Vei intelege ca oamenii acestia au petrecut saptamani, daca nu luni pregatindu-se pentru aceasta vizita, si ca intreaga lui lume (n.red.- a lui Ceausescu) este un decor de cinema”, scrie criticul.

„Daca acesta e un film narat din perspectiva lui Ceausescu, tocmai oamenii de pe margine – figurantii, daca vreti, incluzand operatorul oficial si pe tehnicienii anonimi- sunt cei care prin gesturi discrete arata mai multe despre viata sub dictatura decat oricare dintre tot mai maladivele discursuri ale lui Ceausescu.

Numeroase documentare controleaza lucrurile pe care le vezi; filmul lui Ujica despacheteaza imagini originale filmate pentru a-i servi stapanului, pentru a demonstra ca orice imagine – chiar si cea de propaganda pura – contine in ea propria contradictie.”

In amplul interviu pe care l-a acordat revistei „Cinema Scope”, Andrei Ujica povesteste cum a ajuns sa faca film, desi facea de tanar literatura. „Provin dintr-un mediu literar si am inceput sa scriu de la o varsta frageda. Nu am facut nimic concret pentru a ajunge in cinema. Aveam ideea absurda ca intr-o buna zi voi ajunge sa fac film fara sa invat cum sa o fac, ceea ce era complet nerealist, desi…”

Primul film, „Videograme dintr-o revolutie” (1992) l-a realizat cu Harun Farocki, la invitatia acestuia, dupa ce acesta a citit cartea pe care Andrei Ujica a scris-o impreuna cu un coleg de la Universitatea din Mannheim, Hubertus von Amelunxen, „Television/Revolution: The Ultimatum Of The Images”, care trata despre evenimentele din decembrie 1989 prin intermediul teoriilor media.

Ce e interesant la „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” este, marturiseste Andrei Ujica, faptul ca, desi foloseste imagini de propaganda, iti permite sa observi („daca privesti destul de atent”) „fragmente de viata adevarata in spatele sau pe marginea imaginilor.”

„Noi simplificam lucrurile, dar aceste scene nu fac parte doar din viata lui Ceausescu, ci si din viata oamenilor. Cand ei petrec ore intregi ca sa mearga la defilare, asistam si la o parte importanta a vietii lor, si e important de vazut si de reflectat pe marginea duplicitatii, oportunismului samd”, spune Andrei Ujica.

Andrei Ujica a reconstruit „satul Potemkin al lui Ceausescu”

Sub titlul „Tyrant with a Movie Camera”, J. Hoberman semneaza in „The New York Review of Books Blog” un articol pe care il deschide cu o referire la „camera-obiect” a lui Dziga Vertov. „Montajul genereaza sens – sau absenta lui”, scrie criticul american al carui excurs e amplu si laborios, continand inclusiv o trimitere la corespondenta anonima din Romania publicata in 1986 in „The New York Review of Books” de un calator strain.

Dupa ce puncteaza momentele importante din biografia lui Nicolae Ceausescu retinute de montajul Danei Bunescu, J.Hoberman gaseste fireasca „fascinatia” lui Andrei Ujica pentru „pierduta lume comunista a copilariei sale”, mai ales ca a parasit Romania in 1981.

„La Cannes, Ujica le-a spus celor care l-au intervievat ca Autobiografia… a fost o forma de terapie. Intr-adevar, primul film pe care l-a facut in Romania i-a permis sa se intoarca acasa si sa reconstruiasca satul Potemkin al lui Ceausescu din capete de celuloid.

Rezultatul este pe cat de monumental, pe atat de efemer, si nu lipsit de un anumit patos infricosator. Nenorocirea adusa de proasta guvernare – care constituie absenta structurala a filmului-, e amplificata de aberatiile fabricate si varate pe gatul unei natii suferinde.”

„Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” va fi lansat in aceasta toamna (probabil noiembrie) in Romania. El va fi distribuit de Cristian Mungiu care impreuna cu compania sa de distributie, VooDoo Films, planuieste o lansare memorabila. Intre 3 si 7 august, filmul va fi prezentat la festivalul de la Melbourne.