“Noi vrem respect”. Dar nu vrem sa respectam…

Pentru un om nascut, crescut si stabilit in Romania, este ciudat si de-a dreptul incredibil sa te urci in metroul vienez, in tren, si sa-ti dai seama ca faci blatul, desi ai cumparat bilete. Este incredbila tocmai increderea pe care autoritatile o acorda cetatenilor. Este, in fond, o forma de respect si, in acelasi timp, un raspuns la respectul pe care cetateanul il acorda statului.

Am cumparat doua bilete de metrou de la un automat din statia Südtiroler Platz (pe care, apropo, neavind decit o bancnota de 50 de euro si nici vreun chiosc sa schimb, le-am platit cu cardul – da, la automat), am coborit pe scarile rulante si am ajuns pe peron. Initial, am zis ca trebuie sa existe vreun aparat de compostat in tren. In fond, n-am vazut nicaieri alt aparat, iar ideea ca locuitorii unui oras circula gratis cu metroul nu era deloc fezabila.

Am realizat, la iesire, ca metroul vienez nu-i nici precum cel bucurestean, nici precum cel milanez sau barcelonez. Ca sa intri la metrou, treci printre niste… separatoare metalice, insa doar unul din trei are atasat un aparat de compostat mic, albastru, pe care ai sanse sa-l ratezi sau sa-l confunzi cu vreun semnal de alarma obisnuit la fiecare scara rulanta. Nu exista “opritoare” si nu esti conditionat de compostarea biletului sau abonamentului pentru a trece.

Citeste restul materialului si comenteaza pe blogul Subiectiv.