Norica Nicolai, după ce Daea a spus în Parlamentul European că "în România cormoranii fac baie în piscine": A fost foarte bun, a luat aplauze. Aceste păsări și un animăluț, foca, ne distrug culturile de acvacultură
Prestația ministrului Petre Daea în Parlamentul European, unde a spus că „în România cormoranii fac baie în piscine”, a fost aplaudată, susține europarlamentarul ALDE Norica Nicolai. Ea afirmă că Parlamentul European și Comisia au ajuns la concluzia că „aceste păsări și un animăluț, foca, ne distrug culturile de acvacultură” și că trebuie să existe „un plan de vânătoare la cormorani, ca la porcii mistreți”.
Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai, care a asistat la audierea ministrului Agriculturii în Comisia de Pescuit din Parlamentul European, spune că toți miniștrii „s-au comportat foarte bine” la Bruxelles în audierile în comisie, iar Daea a fost „foarte bun”.
„Eu l-am avut pe Daea, care a fost foarte bun, a luat aplauze. Problema noastră este că noi, Parlamentul European și Comisia, am ajuns la concluzia că aceste păsări și un animăluț, foca, asta e problema nordicilor, ne distrug culturile de acvacultură. S-au făcut niște studii, în Danemarca, Suedia, în diverse țări, în care s-a constatat că mănâncă milioane de euro din bani europeni pentru că, dacă pun puiet în bazinul de acvacultură și am cormorani în exces, s-a terminat. Nu mai am pește!”, a declarat, vineri, la Constanța, europarlamentarul ALDE, citat de Mediafax.
Ea a mai susținut că, din acest motiv, se dorește începerea vânătorii de cormorani, „ca la porcii mistreți”.
„Avem directiva europeană cu privire la păsări și le protejează. Am zis: <>. Și l-am rugat pe domnul Daea să fie de acord cu amendamentele făcute deja de noi, suntem un grup din toată Europa, și transpartinic. (…) Eu i-am pus întrebarea, pentru că trebuia să îi spun foarte clar: <>. (…) Dăm drumul la vânătoare. Ca la porcii mistreți. Dacă îi vânam la timp, pesta porcină putea fi temperată. Și toată lumea a fost foarte mulțumită în comisie, deci Daea a luat aplauze pe chestia cormoranilor, că a zis că ne susține”, a mai spus Norica Nicolai.
„Cormoranii în România fac baie în piscine”, a spus ministrul Agriculturii, Petre Daea, miercuri, în Parlamentul European, unde a fost chemat în Comisia pentru pescuit pentru a prezenta prioritățile pe care România le are în domeniul pescuitului în mandatul preșeședinției Consiliul Uniunii Europene. El le-a dat asigurări europarlamentarilor că este „un om care înțelege furtuna Brexitului, dar înțelege și furtuna pescarului în momentul în care el se află în raport cu natura și nu găsește soluții pe care să le folosească atunci când nevoia îl împinge și situația o dictează”.
CITEȘTE ȘI: Dreptul la replică al cormoranului la acuzațiile ministrului Daea