Sari direct la conținut

Nou la LINK Academy: AI & Python Development Program pentru toți cei care vor să câștige cu ajutorul inteligenței artificiale

Smile Media
AI & Python Development Program, Foto: LINK Academy
AI & Python Development Program, Foto: LINK Academy

Joburile legate de dezvoltarea inteligenței artificiale (AI) și machine learning (ML) vor fi de departe cele mai căutate în următorii 5 ani, iar explozia utilizării acestor tehnologii datorită software-urilor precum ChatGPT și Midjourney au dus la o nouă revoluție tehnologică, unde una dintre cele mai importante abilități căutată de companii la angajați este tocmai lucrul cu inteligența artificială.

Se așteaptă ca trei sferturi dintre companii să asimileze această abilitate ca fiind esențială la angajare, în timp ce jumătate dintre angajatori se așteaptă ca AI să stimuleze creșterea și dezvoltarea noilor joburi.

Toate acestea le indică „Raportul despre viitorul muncii” al Forumului economic global, care se bazează pe informații obținute în urma unei anchete la care au participat o parte dintre cei mai mari angajatori la nivel global – în total 803 companii, în 27 de industrii diferite, din 45 de țări, care însumat angajează peste 11,3 milioane de persoane.

Cu alte cuvinte, momentan, în sfera IT au loc lucruri și schimbări mari care aduc simultan o nouă creștere a acestui sector și reprezintă o șansă mare pentru toți cei care sunt pregătiți să accepte inovațiile, așadar, acum este momentul potrivit să pășiți în acest domeniu dacă doriți un job sigur și un câștig excelent în viitor.

Asta s-a observat și la LINK Academy, care s-a evidențiat în regiunea noastră ca o școală IT prestigioasă ale cărei programe sunt conforme cu ultimele trenduri IT. Acest lucru este confirmat și de ultimele știri de la această instituție:

  • la LINK Academy este deschis AI & Python Development Program, un departament nou pentru inteligență artificială, machine learning și limbajul de programare Python, folosit cel mai des pentru dezvoltarea instrumentelor AI.

Cursurile la noul program încep pe 1 noiembrie. Îl puteți frecventa în sălile de clasă LINK Academy din București cu echipament modern, sau online prin intermediul celei mai moderne platforme Distance Learning, unde durează 12 luni, dar cuprinde și muncă practică, cursuri facultative de limbă engleză și germană, 100 de ore gratuite în IT HUB-uri, precum și posibilitatea de a dobândi certificate recunoscute pe plan internațional, emise de Python Institute, Certiport și Cambridge.

Din cauza capacităților tehnice solicitate de către cursurile pentru programarea AI și Python, locurile la LINK Academy sunt strict limitate, motiv pentru care toți cei interesați ar trebui să se înscrie la timp.

Sectorul IT intră în noua etapă de creștere

În timp ce alții se tem că inteligența artificială le va lua jobul, pentru programatorii care sunt specializați pentru lucru cu aceste tehnologii futuriste nu există nicio teamă. Aplicarea largă a tehnologiilor AI și Machine Learning în multe industrii, de la automobilistică la medicală, a dus la cererea mare de experți pentru acest profil.

Se așteaptă ca oferta de joburi pentru programatorii AI să crească semnificativ în viitor.

Poate că inteligența artificială va automatiza anumite joburi tradiționale, dar simultan va extinde alegerea joburilor disponibile, în special a celor din sectorul IT. Toate joburile pentru care este nevoie de creativitate, inteligență emoțională și gândire problematică vor deveni și mai importante odată cu expansiunea tehnologiei AI. Cei care sunt pregătiți pentru perfecționare și progres vor avea primii șansa să folosească AI ca ajutor și nu se vor teme să fie înlocuiți.

De aceea, toți cei care vor începe acum cu asimilarea cunoștințelor pentru acest domeniu au un viitor strălucit. Deja de acum dezvoltarea tehnologiilor AI oferă o contribuție semnificativă la expansiunea industriei AI, dar se așteaptă o creștere și mai mare și dezvoltarea acestui sector în viitor.

Deși, mai întâi la nivel global, apoi și la noi, a avut loc o anumită stabilizare și corecție a pieței după pandemie și războiul din Ucraina, sectorul continuă să avanseze. La noi în țară, începând cu acest an, a crescut numărul angajaților în acest domeniu. De fapt, unul din patru noi angajați la nivel național este programator. Pe scurt, pentru mulți, o carieră în IT este în continuare o alegere excelentă, iar în viitor va fi și mai bine.

Python – cel mai bun limbaj de programare pentru AI și machine learning

Toți cei care își planifică construirea unei cariere în tehnologia informației trebuie să știe că AI este cel mai actual și mai important trend. Cel mai simplu mod de a păși în sfera AI este învățarea programării Python.

Python este instrumentul principal pentru dezvoltarea proiectelor AI și Machine Learning și cea mai importantă tehnologie folosită de către programatorii AI în munca lor. Cele mai mari avantaje ale acestui limbaj de programare sunt ecosistemul dezvoltat de biblioteci open source care ușurează munca programatorilor, sintaxa sa lizibilă și simplă care aduce aminte de limba engleză vorbită, flexibilitatea mare, posibilitatea de utilizare pe toate platformele și comunitatea dezvoltată de programatori. Datorită acestor lucruri, Python este un limbaj ușor de învățat și care aduce rezultate mari cu puțin efort când vine vorba de programarea AI.

De aceea, nici nu este de mirare că este vorba despre cel mai popular limbaj de programare momentan, analizând după cercetările TIOBE Index și Stack Overflow. Această tehnologie este folosită de cele mai mari companii internaționale și organizații precum Google, Facebook, Wikipedia, NASA, CERN, bursa de la New York, Amazon, Spotify, Mozilla și Dropbox.

Cursanții care învață să codeze în Python nu doar că vor avea la dispoziție numeroase joburi legate de inteligența artificială, Machine Learning și modele Large Language, ci vor putea să lucreze și la construirea diferitor tipuri de aplicații, jocuri video și multe alte joburi IT de neînlocuit.

Pe lângă faptul că este cea mai populară și de perspectivă tehnologie, Python este și una dintre cele mai bine plătite. Conform site-ului paylab.ro, câștigurile în România ajung chiar și la 13.945 RON lunar, iar în străinătate salariile sunt în jur de 100.000 de dolari pe an, după cum arată datele de pe site-ul salary.com.

Pregătire completă pentru găsirea celor mai căutate joburi în doar 12 luni

Cursanții de la AI & Python Development Program nu doar că dobândesc cunoștințe după un plan și o programă moderne, pregătindu-se astfel pentru joburi foarte bine plătite în domenii precum inteligența artificială, machine learning, data science, web și API development, automatizarea sistemului, robotică, crearea de jocuri etc., ci se pregătesc pentru a ieși pe piața națională și internațională datorită Centrului pentru Dezvoltarea Carierei (CCD) LINK Academy.

CCD vă oferă posibilitatea de a intra în contact cu cei mai buni angajatori, de a vă îmbunătăți CV-ul și de a-l perfecționa. Serviciile Centrului sunt gratuite pentru cursanți, iar acestea presupun resurse, programe speciale, seminare și consiliere individuală pe tema dezvoltării carierei, precum și asistență în asigurarea practicii de specialitate și angajare.

Toate acestea în doar 12 luni de pregătire intensă.

După cum am menționat deja, cursurile la noul program de la LINK Academy încep pe 1 noiembrie, iar numărul de locuri este limitat.

Indiferent dacă sunteți începător sau un programator cu experiență, dacă doriți să aveți o perspectivă strălucitoare în sectorul IT, începeți la timp perfecționarea pentru tehnologiile AI.

Articol susținut de LINK Academy

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro