Nouă civili, între care un copil, și 18 militari ucişi la Kiev începând de joi, de la declanșarea invaziei Ucrainei – primar
Nouă civili – inclusiv un copil – și 18 soldați ucraineni au fost uciși la Kiev, începând de joi, de la declanșarea invaziei de către Rusia, a anunțat primarul capitalei Ucrainei, Vitali Kliciko. Duminică, o explozie a distrus şapte maşini şi a spart ferestrele unui bloc de 16 etaje într-o zonă rezidenţială din capitala Kiev.
Patru dintre morţi nu au fost identificaţi, a spus el.
De asemenea, au fost răniți 106 oameni, între care 47 de civili.
Duminică, o explozie a distrus şapte maşini şi a spart ferestrele unui bloc de 16 etaje într-o zonă rezidenţială din capitala ucraineană Kiev, a mai anunțat administrația locală.
Războiul din Ucraina a ajuns duminică în cea de-a patra zi fără ca forțele de invazie trimise de Vladimir Putin să obțină progrese semnificative. Dimineață s-au dus lupte în Harkiv, rușii anunțând că au intrat în al doilea oraș ca mărime din țară, însă ulterior guvernatorul local a spus că orașul ”a fost curățat de inamici”.
Peste noapte, au avut loc atacuri puternice asupra Kievului.