Noua ofensivă ucraineană pe teritoriul Rusiei. Care este strategia Kievului și ce știm până acum despre amploarea operațiunii

Armata Kievului se luptă să mențină controlul de-a lungul graniței sale de nord-est cu Rusia, respingând în același timp încercările de înaintare ale Moscovei în regiunea Sumî și eforturile ruse de a recupera în totalitate regiunea Kursk, iar noua operațiune ucraineană în regiunea rusă Belgorod are drept scop de a disloca efective ruse din alte sectoare ale frontului, spun analiștii militari, citați marți de agenția spaniolă de presă EFE.
De altfel, prezența forțelor ucrainene în regiunea rusă Belgorod a fost confirmată luni de președintele Volodimir Zelenski.
Deși există puține detalii, Zelenski a afirmat că operațiunea este menită să protejeze regiunile ucrainene Sumî și Harkov situate în sectorul de nord-est al frontierei cu Rusia, scrie Agerpres.
Anterior, liderul ucrainean avertizase cu privire la o ofensivă rusă iminentă în zonă.
Primele rezultate ale strategiei armatei ucrainene
Strategia ucraineană își arată acum primele rezultate la trei săptămâni de la lansarea operațiunii care vizează imobilizarea forțelor ruse în zonă, împiedicându-le să consolideze alte fronturi, precum Harkov sau Donețk, susține, într-un comentariu pentru portalul LB.ua, Viktor Kevliuk, colonel ucrainean în rezervă și analist la Centrul pentru strategii de apărare din Ucraina.
Tot el spune că Rusia s-a văzut forțată să retragă unele unități de pe frontul de pe teritoriul Ucrainei pentru a apăra regiunea Belgorod.
Potrivit bloggerilor militari ruși, forțele ucrainene controlează parțial localitățile Popovka și Demidovka din apropierea frontierei.
Amploarea operațiunii este mult mai mare, dronele și artileria ucrainene acoperind zone care se întind pe câteva zeci de kilometri de-a lungul frontierei, afirmă Kevliuk.
Fluiditatea câmpului de luptă, fără o linie de front fixă, favorizează micile grupuri de asalt mobile ucrainene, în timp ce trupele ruse, care nu erau pregătite să respingă o incursiune în acest sector, au dificultăți de coordonare, potrivit lui.
Atacuri în spatele liniilor rusești
Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), cu sediul în SUA, relevă că Rusia a desfășurat drone cu fibră optică – invulnerabile la apărarea radio-electronică – pentru a neutraliza atacurile ucrainene și este posibil să fi recâștigat ceva teren în Demidovka.
Cu toate acestea, Regimentul 225 de asalt ucrainean a respins afirmațiile ruse că armata ucraineană ar fi fost încercuită, publicând o înregistrare video în care apar diferite tipuri de „buggy-uri” (ATV-uri) ce transportă soldați la adăpostul nopții.
O altă înregistrare video, difuzată marți, arată distrugerea a două poduri din zonă, în consonanță cu informațiile potrivit cărora Ucraina atacă logistica rusă în spatele liniilor inamice.
Deși amploarea operațiunii din regiunea Belgorod va fi probabil mai limitată în comparație cu ofensiva de la Kursk, forțele ucrainene ar putea desfășura operațiuni similare și în alte zone ale frontierei cu Rusia, a declarat pentru EFE Oleksandr Kovalenko, analist militar în cadrul Grupului de rezistență informativă de la Kiev.
Kovalenko argumentează că prezența ucraineană pe teritoriul rus continuă să creeze probleme liderilor ruși, subliniind incapacitatea lor de a proteja frontierele țării.
La ora actuală, Ucraina mai controlează aproximativ 6% din teritoriul pe care-l ocupase în regiunea Kursk la începutul ofensivei în august trecut, adică aproximativ 60 de kilometri pătrați, potrivit platformei ucrainene DeepState.
În ultimele zile, trupele ruse au înregistrat progrese limitate în apropierea localității Guievo, potrivit analiștilor militari.
În pofida inferiorității lor numerice, forțele ucrainene beneficiază de proximitatea frontierei după retragerea lor anterioară și sunt sprijinite de drone și artilerie de pe teritoriul țării lor, a declarat Kovalenko.
Trupele ruse au intrat în regiunea Sumî
În același timp, trupele ruse au pătruns în regiunea ucraineană de graniță Sumî în încercarea de a tăia o linie de aprovizionare esențială pentru forțele ucrainene din Kursk.
Poliția de frontieră ucraineană a negat până în prezent afirmațiile Rusiei potrivit cărora trupele ruse au cucerit satul Basivka, situat la trei kilometri de frontieră, deși platforma de monitorizare DeepState a sugerat că situația de acolo s-ar putea deteriora pentru Kiev.
Forțele ucrainene au raportat marți că opt soldați ruși au încercat, până acum fără succes, să se instaleze în așezarea Loknia, patru kilometri mai adânc în regiune decât Basivka și la numai 1,5 kilometri vest de un drum important care duce spre Kursk.
Majoritatea analiștilor militari ucraineni consideră că este puțin probabil ca Rusia să amenințe serios în acest moment capitala regională Sumî, din cauza pierderilor acumulate de echipamente și personal.
Cu toate acestea, trupele ruse ar putea să se apropie de oraș pentru a-l supune tirurilor de artilerie și a încerca să pună presiune asupra conducerii ucrainene pentru a accepta ultimatumurile Kremlinului, apreciază aceiași experți.
Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro