Sari direct la conținut

Nouă pacienți cu COVID-19 aflați în stare gravă, trimiși din București la spitale din Moldova și Ardeal

HotNews.ro
Nouă pacienți cu COVID-19 aflați în stare gravă, trimiși din București la spitale din Moldova și Ardeal

Patru pacienți cu COVID-19 aflați în stare gravă au fost transportaţi marți după-amiază, cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, de la Bucureşti la spitale din Moldova. Cu o zi în urmă, alte cinci persoane cu coronavirus au fost duse din București la spitale din Moldova și Ardeal, tot cu aeronava militară.

Ministerul Apărării a anunțat marți că o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale transportă, în regim de urgență la Suceava patru pacienți cu COVID-19. Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 14.00.

Transportul pacienților de la unitățile spitalicești către aeroport s-a realizat cu ambulanțe ale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, iar echipa medicală care a monitorizat pacienții pe timpul zborului a fost formată din specialiști de SMURD București și Ministerul Apărării, a precizat sursa citată.

Marți, în spitalele din România erau internați 12.571 de pacienți cu COVID-19, iar 1.276 dintre ei sunt internați la terapie intensivă.

Conform datelor transmise marți de Grupul de comunicare strategică, în ultimele 24 de ore, în București au fost raportate 1.946 de cazuri noi de COVID-19. Rata de infectare cu noul coronavirus este în creștere în Bucureşti, ajungând marți la 6,56 cazuri la mia de locuitori, față de 6,34 la precedenta raportare.

Vlad Voiculescu, consilier general USR-PLUS si propunerea de viceprimar al Capitalei, a declarat marți că va avea o discuție în cursul zilei cu primarul Nicușor Dan despre posibilitatea intrării în carantină a Bucureștiului. Voiculescu spune că secțiile de Terapie Intensivă din Capitală sunt pline, iar cifrele comunicate oficial în județul Ilfov, privind numărul de bolnavi de COVID, ridică semne de întrebare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro