Noul Cod Fiscal si (i)responsabilitatea politica

În plină tragedie greacă și cu un premier fugar tot prin Balcani, România dă sem­na­lul că are ambiția de a fi teatrul unei ade­vărate revoluții economice. Noul Cod Fis­cal e o „declarație de in­dependență“ a esta­blish­ment-ului național față de cadrul fixat anterior cu par­tenerii europeni și FMI. Vo­tat de o cvasiunanimitate (doar două voturi îm­po­tri­vă) în Camera decizională, susținut de guvern, Codul Fiscal se îndreptă spre o aparent inexorabilă pro­mul­gare. Asta și pentru că răs­punde unor speranțe colective, inclusiv la nivelul „mediului de afaceri“. Ziarul Fi­nanciar din 26 iunie titra triumfalist: „Mă­sura necesară pentru o creștere eco­no­mică de peste 5% pe an. Reducerea ta­xe­lor va lăsa 15 miliarde de lei în plus pen­tru sectorul privat“. Ponta și principalele televiziuni proguvernamentale au su­bli­ni­at revenirea TVA-ului la 19%, prezentată ca o măsură „reparatorie“ a perioadei post-Bă­sescu. Opoziția liberală, care în prin­ci­piu se pregătește să preia guver­na­rea, a sa­lu­tat și ea această veste atât prin vo­tul dat, cât și în intervențiile din mass-media prin care a asigurat că nu va mo­difica schim­bările promovate de actuala majoritate.

Autorul acestor rânduri nu poate face o ana­liză a sustenabilității bugetare a acestui Cod, care ar trebui să fie aplicat de la 1 ia­nu­arie 2016, dar poate observa că există pro­bleme atât la nivelul credibilității asu­mării acestor decizii, cât și de calendar. Cea legată de calendar este simplă: astfel de decizii care influențează politica de dez­voltare pe mulți ani de acum încolo nu se fac la sfârșitul unui ciclu politic. Majo­ri­ta­tea și guvernul care stau să plece pot fi bă­nuite că iau aceste decizii din rațiuni pur electorale. Du­pă experiența 2007-2008, știm ce consecințe de­zas­tru­oase pot avea astfel de de­ci­zii structurale, atunci a fost aceea a cvasi-dublării pen­siilor, luată în 2007 tot una­nim și tot pentru anul elec­toral următor.

Problema credibilității și asu­mării politice este însă și mai gravă. Proiectul de Cod Fiscal a fost adoptat pentru a relansa guvernarea Ponta prin supralicitarea unor politici ca­re ur­mau să fie susținute de PNL. În plus, mi­nis­trul care a asumat proiectul de lege ini­țial, Darius Vâlcov, nu era chiar un spe­cia­list al domeniului și dorea să amâne ares­tul preventiv pentru a mai lucra puțin la propunerile respective, situație hilară, ca­re însă ne spune ceva despre procesul de decizie din acest caz. Actualul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, nu e nici el nici un eminent specialist, nici un lider politic marcant. Principalul partid al ma­jo­rității, PSD, se află în degringoladă, iar pri­mul ministru are zilele numărate. Con­tex­tul politic intern era deci cum nu se poate mai defavorabil luării unor decizii cu bă­ta­ie lungă. Nu mai amintim pe larg de con­tex­tul extern, este evident că nu ple­dează pen­­tru astfel de „declarații de independență“.

PNL este mai aproape ca niciodată de răs­turnarea actualului guvern, dar pare prins în capcana propriilor promisiuni. Când Pon­ta anunța de pe patul de spital că sca­de și mai mult cota TVA (de la 20%, cât era în proiectul inițial al guvernului, la 19%), liberalii s-au grăbit să spună că de fapt lor li se datorează acel amendament, ca și multe altele (eliminarea supraaccizei pe carburanți, a taxei pe stâlp etc.). Se re­petă astfel povestea de la scăderea CAS și de la dublarea alocației pentru copii. Te în­trebi dacă PNL și PSD sunt la fel de libe­rale sau la fel de populiste. Deocamdată, pare că sunt la fel de (i)responsabile și la fel de vrăjite de iminența venirii mo­men­tu­lui electoral. După ce anchetele DNA ne-au demonstrat mai bine ca niciodată cum se cumpără votanții, iată că s-a re­ve­nit la mai vechea tehnică a „cumpărării“ prin politici publice. Aici DNA nu are com­petență.

Dar poate că ne înșelăm și acest Cod Fis­cal este soluția ideală pentru România. De ce nu îi convinge însă și partenerii ex­terni? Aici sigur avem și o problemă de credibilitate, subliniată și în analizele lui Ionuț Dumitru (Când logica politică bate lo­gica economică) și Lucian Croitoru (Pa­radoxul românesc). Primul este pre­șe­din­tele Consiliului fiscal, celălalt consilierul guvernatorului BNR, ambii au atât un prestigiu profesional de apărat, cât și o po­ziție instituțională semnificativă. Criticile acestora sună mult mai credibil decât pledoariile ministrului Teodorovici sau ale deputatei liberale Andreea Paul. Pentru ul­tima, „Pesimiștii, cum sunt și finanțatorii internaționali, spun că este imposibil. Eu spun că se poate…“. Acest citat este un bun exemplu cum pierderea simțului rea­li­tă­ții îi afectează nu numai pe cei de la pu­tere, ci și pe cei care se pregătesc, iată cu cât optimism, să vină la putere.

Poziția PNL dovedește nu numai lipsă de precauție, fiind și o implicită presiune asu­pra președintelui Iohannis. Prin pro­mul­gare, acesta își va asuma și consecințele: nerespectarea tratatelor privind deficitul excesiv și ieșirea din țintele fixate inclusiv cu FMI, care și-a anunțat deja amânarea misiunii de evaluare în așteptarea ver­dictului Ecofin, care va fi cu atât mai dur cu cât vedem încotro se îndreaptă Grecia.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro