Noul comandant al armatei ucrainene încearcă să calmeze temerile că i-ar păsa prea puțin de numărul de soldați pierduți
Noul comandant şef al forţelor ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a dat asigurări vineri că este preocupat de limitarea pierderilor în rândul soldaților săi în contextul îngrijorărilor că el nu ar fi la fel de precaut în această privință precum predecesorul său, Valeri Zalujnîi, relatează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.
Într-un prim mesaj public după ce a fost numit joi în noua funcție de președintele Volodimir Zelenski, Sîrski a notat că „numai schimbarea şi perfecţionarea continuă a mijloacelor şi metodelor de război ne vor permite să reuşim”.
„Noi sarcini se află pe ordinea de zi. Înainte de toate, este vorba de a planifica în mod clar şi detaliat acţiunile tuturor organismelor (…) ţinând cont de nevoile frontului în materie de cele mai recente arme furnizate de partenerii internaţionali”, a adăugat Sîrski în mesajul publicat pe canalul său de Telegram.
Comentariile sale vin în contextul în care armata ucraineană duce lipsă de muniţii după ce ajutorul militar occidental s-a redus considerabil de la eşecul contraofensivei Kievului din vara anului 2023.
„Distribuirea şi livrarea rapidă şi raţională a tot ceea ce este necesar pentru unităţile de luptă a fost şi rămâne principala sarcină a logisticii militare”, a mai spus Sîrski, care anterior a ocupat funcția de comandant al Forțelor Terestre ale Ucrianei și a condus cele mai răsunătoare victorii ale armatei ucrainene de la începerea invaziei rusești.
Noul șef al armatei ucrainene spune că viața soldaților este „principala valoare” a sa
Generalul Sîrski a dat asigurări că limitarea pierderilor umane este o prioritate a sa, în contextul în care unii militari spun că nu-i pasă suficient de mult de vieţile oamenilor săi.
„Viaţa şi sănătatea soldaţilor au fost întotdeauna şi rămân principala valoare a armatei ucrainene”, a afirmat el, promiţând o pregătire mai bună pentru soldaţii din unităţile de luptă.
Sîrski a fost numit joi în funcţia de comandant şef în locul generalului Valeri Zalujnîi, extrem de popular, Zelenski argumentând că era nevoie de o schimbare după doi ani de război, în timp ce frontul pare să fie îngheţat, iar armata ucraineană se află sub presiune, lipsită de oameni şi muniţie.
Vineri, preşedintele Volodimir Zelenski i-a acordat titlul de „Erou al Ucrainei” fostului şef al armatei Valeri Zalujnîi, la o zi după ce l-a eliberat din funcţie în cea mai mare remaniere de la vârful armatei de când a început războiul, se arată într-un decret publicat pe site-ul preşedinţiei de la Kiev, conform Reuters.
Zelenski i-a acordat titlul de „Erou al Ucrainei” şi şefului Direcţiei Principale de Informaţii din Ministerul Apărării (GUR), Kirilo Budanov, notează agenția ucraineană Unian.
Urmărește ultimele evoluții din a 716-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.