Sari direct la conținut

Noul film „Mica sirenă”, primul în care Ariel este de culoare, a debutat în fruntea clasamentului box office

HotNews.ro
Actrita Halle Bailey in rolul lui Ariel, Foto: Image Capital Pictures / Film Stills / Profimedia Images
Actrita Halle Bailey in rolul lui Ariel, Foto: Image Capital Pictures / Film Stills / Profimedia Images

Filmul live-action „Mica sirenă” (The Little Mermaid) produs de Disney s-a clasat pe prima poziţie în box-office-ului nord-american în primul său weekend de proiecţii, profitând de „Memorial Day”, o sărbătoare federală celebrată luni în Statele Unite, relatează France24 și Agerpres.

Mica sirenă a obţinut încasări de 117,5 milioane de dolari după proiecţiile sale organizate în cinematografele nord-americane. Intriga acestui remake al celebrului desen animat din 1989 de desfăşoară tot în Marea Caraibilor în jurul anilor 1830, în proximitatea ţărmurilor unei insule fictive.

În apa mării trăieşte Ariel (interpretată de Halle Bailey), o sirenă de 18 ani, cea mai tânără dintre cele şapte fiice ale regelui Triton (interpretat de Javier Bardem), care conduce oceanele din regatul său submarin.

„De un deceniu, Disney a făcut ca remake-urile live-action ale filmelor să devină un fenomen puternic”, a declarat analistul David A. Gross de la cabinetul FranchiseRe. El notează totuşi că noul film a înregistrat o performanţă mai puţin bună în primul său weekend de proiecţii în comparaţie cu cele reuşite de The Lion King în 2019 (191,8 milioane de dolari) şi Beauty and the Beast în 2017 (174,8 milioane de dolari).

Noul film Mica sirenă a fost criticat de unii în mediul online și în zona conservatoare din Statele Unite ca fiind „woke” din cauza faptului că rolul lui Ariel este interpretat în premieră de o actriță de culoare.

Filmele pe care le-a devansat „Mica sirenă” la box office

Filmul Fast X a pierdut poziţia de lider şi a coborât pe locul al doilea cu încasări de 29,5 milioane de dolari – aproximativ jumătate din încasările obţinute de acest film de acţiune produs de Universal, care face parte din franciza Fast & Furious, în weekendul precedent cu ocazia lansării sale oficiale.

Lungmetrajul Marvel Guardians of the Galaxy Vol. 3 şi filmul de animaţie Super Mario Bros. Movie, inspirat din jocul video cu acelaşi nume, au pierdut şi ele câte o poziţie, coborând pe locurile al treilea şi al patrulea, cu încasări de 25,3 milioane de dolari, respectiv 7,7 milioane de dolari.

Super Mario Bros. Movie rămâne însă filmul cu cel mai mare succes înregistrat la box office anul acesta.

Comedia de acţiune The Machine, produsă de Sony, s-a clasat pe poziţia a cincea cu încasări de 5,8 milioane de dolari. Acest film se bazează pe o poveste relatată de comediantul american Bert Kreischer în unul dintre spectacolele sale.

Povestea despre o vizită în Rusia a lui Kreischer în perioada studenției s-a viralizat pe rețelele de socializare cu ani în urmă, devenind un fenomen online. În film Kreischer se joacă pe sine în timp ce actorul Mark Hamill joacă rolul tatălui său.

Topul 10 din box-office-ul nord-american este completat de următoarele filme:

6 – About my father (5,3 milioane de dolari)

7 – Kandahar (3 milioane de dolari)

8 – You Hurt My Feelings (1,8 milioane de dolari)

9 – Evil Dead Rise (1,2 milioane de dolari)

10 – Book Club: The Next Chapter (1,2 milioane de dolari).

Te-ar putea interesa și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro