Noul guvern a depus juramantul la Cotroceni / Klaus Iohannis: Sper ca intr-o zi sa imi explicati cum veti face sa va incadrati intr-un deficit de 3%, sa cresteti salariile, sa scadeti impozitul, TVA si multe altele / Astept sa pastrati orientarea euroatlantica a Romaniei
- Redactia Hotnews
Noul guvern condus de Sorin Grindeanu a depus juramantul de investitura, miercuri seara, la Palatul Cotroceni. In cuvantarea sustinuta in cadrul ceremoniei, presedintele Klaus Iohannis le-a spus noilor ministri ca au de indeplinit „promisiuni complicate” si ca trebuie sa livreze ceea ce a fost promis in campania electorala. „Sper ca intr-o zi sa imi explicati cum veti face in asa fel incat sa va incadrati intr-un deficit de 3%, sa cresteti salariile, sa scadeti impozitul, TVA si multe alte lucruri”, le-a mai transmis seful statului.
Declaratii Klaus Iohannis:
- Va felicit pentru votul de incredere pe care l-ati primit in Parlament si pentru depunerea juramantului. Din acest moment, dvs sunteti Guvernul Romaniei
- Aveti o misiune grea. Aveti de indeplinit promisiuni complicate. Trebuie sa livrati ceea ce a fost promis in campania electorala
- Campania electorala nu e doar un circ mediatic, cu toate ca si asta este. In campania electorala s-au facut promisiuni, de asta ati fost votati
- Ma adresez aici celor care sunt parlamentari si sefi in parlament si asta trebuie sa livreze Guvernului
- Sper ca intr-o zi sa imi explicati cum veti face in asa fel incat sa va incadrati intr-un deficit bugetar de 3%, sa cresteti salariile, sa scadeti impozitul, TVA-ul si multe alte lucruri
- Va doresc sa aveti un mandat de succes. Romanii isi doresc sa aiba un guvern de succes
- Cateva lucruri insa cred ca se asteapta de la dvs, cel putin eu astept aceste lucruri si cred ca sunt in asentimentul romanilor
- Astept sa pastrati clara, vizibila si declarata orientarea euroatlantica a Romaniei, asta insemnand sa faceti tot ce poate un guvern si poate sa intariti pozitia Romaniei in NATO si in UE
- Foarte multi asteapta sa faceti tot ce se poate sa sprijiniti o justitie independenta in Romania. Asta inseamna intarirea statului de drept
- Ati jurat ca veti face tot ce puteti pentru o democratie matura in Romania. O democratie fara justitie independenta, fara stat de drept, nu putem sa ne imaginam in Europa
- Astept si asteptam cu totii sa gestionati responsabil economia romaneasca, atat cat depinde de guvern, dar cu certitudine asteptam cu totii sa gestionati responsabil finantele publice
- E extrem de important ca dupa ce cresteti toate salariile scadeti toate taxele si impozitele, sa ne gasim totusi intr-o zona a sustenabilitatii, sa avem o datorie publica rezonabila, un deficit daca se poate sub 3%, si foarte foarte important, cu toate aceste masuri pe care le aveti indeplini sa aveti va rog grija ca economia Romaniei sa creasca
- Romania e momentan la acest capitol campioana europeana. Este mare lucru
- O crestere economica mult peste medie e ce ne dorim cu totii pentru a ajunge la acelasi nivel cu tarile dezvoltate din UE
- Sunt convins ca juramantul pe care l-ati facut azi v-a convins ca pentru Romania este foarte important sa va ingrijiti de securitaea nationala
- Asta garanteaza unitatea, independenta, unitatea teritoriala si suveranitatea
- Fara securitate nationala, aceste lucruri s-ar putea sa nu fie de la sine intelese
- O securitate nationala care in mod clar e in stransa legatura cu stabilitatea Romaniei
- Pentru noi nu conteaza doar stabilitatea interna, ci si cea regionala
- Romania e o tara care poate si vrea sa fie Romania putenica, Romania e si poate ramane un pol de stabilitate si securitate in regiune
- Petnru asta e nevoie sa va implicati cu totii. Va doresc mult succes cu toate acestea
- Ii salut si pe musafirii nostri de azi: presedintii Senatului, Camerei, Curtii Constitutionale
- Dle Dragnea, aflaram de la televizor ca sunteti singurul care cunoaste programul din scoarta in scoarta. Va rog eu frumos, invatati-i si pe ei.
- Va doresc tuturor mult succes pentru Romania
19.27 Premierul Sorin Grindeanu si ministrii cabinetului sau au depus juramantul.
* Ministrii Lia Olguta Vasilescu si Viorel Stefan nu au pus mana pe Biblie la depunerea juramantului.
19.14 Decretul semnat de presedintele Klaus Iohannis privind numirea Guvernului Sorin Grindeanu a fost publicat in Monitorul Oficial.
19.02 Ceremonia de depunere a juramantului de catre noul guvern a inceput.
La ceremonie mai sunt prezenti presedintii Senatului si Camerei Deputatilor, Calin Popescu Tariceanu si Liviu Dragnea, precum presedintele Curtii Constitutionale, Valer Dorneanu.
Decretul de numire in functie a Cabinetului Sorin Grindeanu a fost semnat de catre seful statului cu putin timp inainte de inceperea ceremoniei de depunere a juramantului.
Administratia Prezidentiala a anuntat miercuri printr-un comunicat ca ceremonia de depunere a juramantului de investitura in functie a membrilor noului guvern va avea loc la ora 19.00, in Sala Unirii a Palatului Cotroceni.
Cabinetul PSD-ALDE condus de premierul Sorin Grindeanu, din care fac parte 26 de ministri, a fost investit de Parlament miercuri, cu 295 voturi „pentru” (era nevoie de 232) si 133 „impotriva”. Inainte de vot, Grindeanu a tinut un lung discurs in care a prezentat programul de guvernare, a vorbit despre „Romania normala” si l-a laudat pe Liviu Dragnea.
Prima sedinta de guvern va avea loc tot in aceasta seara, la ora 21.00.