Sari direct la conținut

Noul ministru al Mediului are o întrebare despre „interacțiunea om-urs”. „Eu transmit mereu acest mesaj populației”

HotNews.ro
Ursoaica JJ4, Foto: Trento/PA / Zuma Press / Profimedia
Ursoaica JJ4, Foto: Trento/PA / Zuma Press / Profimedia

​​Noul ministru al mediului, Mircea Fechet, nu exclude amendarea românilor care aruncă cu mâncare sau pietre în urși și spune că orice „interacțiue om-urs” trebuie evitată.

„Eu transmit mereu acest mesaj populației. În urs nu trebuie să aruncăm nici cu mâncare, nici cu alte obiecte. Ursul trebuie lăsat acolo unde îi este locul. Probabil pot fi amendați (cei care aruncă- n.r.) însă întrebarea e ce se întâmplă după o astfel de interacțiune om-urs și dacă rămân amândoi în viață”, a declarat ministrul, aflat într-o vizită în Alba.

El a atras atenţia că orice interacţiune, „fie că vine ursul spre oameni sau omul spre urs”, ar trebui evitată.

Mircea Fechet a declarat, totodată, că nu a fost împuşcat niciun urs în baza ordinului privind cotele de prevenţie şi de intervenţie pentru populaţia de urs, semnat în ultima zi de mandat de către Barna Tanczos, menţionând că se aşteaptă răspunsul Academiei Române privind solicitarea de aviz formulată în cauză.

„În baza ordinului respectiv, nu s-a împuşcat niciun urs, pentru că ordinul privind cotele de prevenţie şi de intervenţie pentru populaţia de urs este un ordin într-o fază incipientă. El a fost trimis spre avizare Academiei Române şi, în măsura în care Academia Română va aviza sau nu acel proiect de ordin de ministru, împreună cu specialişti în biodiversitate şi împreună cu reprezentanţii UAT-urilor cu care mă consult de fiecare dată, voi lua o decizie. Deocamdată, aştept să văd avizul Academiei Române”, a spus ministrul Mircea Fechet.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro