Înşelăciuni imobiliare cu prejudiciu de 2,2 milioane euro. Interlopul Adrian Corduneanu, trimis în judecată alături de soție, de doi notari și un avocat
Interlopul Adrian Corduneanu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Iaşi, alături de soţia sa, de doi notari şi un avocat, într-un dosar de înşelăciuni imobiliare cu un prejudiciu de 2,2 milioane euro.
În total, în acest dosar au fost trimise în judecată 12 persoane, a anunțat vineri DIICOT. Între aceștia se numără, conform Agerpres, Adrian Corduneanu, soţia lui, Ramona Carmen Corduneanu, doi notari (Răzvan Ionuţ Costin şi Daniel Bogdan Florea), un avocat (Ionuţ Crâşmaru) şi un agent imobiliar, acuzaţiile fiind de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, înşelăciune, fals intelectual, fals în declaraţii, abuz în serviciu, camătă, spălarea de bani şi deţinerea de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu.
Cum acționa gruparea constituită în jurul lui Corduneanu
Conform unui comunicat al DIICOT, în cursul anului 2015 a fost constituit un grup infracţional organizat alcătuit atât din persoane cu anumite calităţi profesionale (avocat, notar public), cât şi din persoane fără calitate specială, în scopul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi spălarea banilor. Gruparea identifica titulari de drepturi reale asupra unor imobile sau persoane care aveau vocaţie la obţinerea unor astfel de drepturi, spun procurorii DIICOT.
După obţinerea informaţiilor necesare, au fost contactate persoanele cu drepturi asupra imobilelor, care au fost induse în eroare şi convinse să semneze împuterniciri notariale în favoarea liderului grupării, acte de natură să îi ofere acestuia aparenţa de legitimitate pentru tranzacţionarea drepturilor respective şi însuşirea sumelor de bani. Potrivit procurorilor, victimele au fost determinate să creadă că acesta va acţiona precum un reprezentant de bună-credinţă în urma valorificării bunurilor lor imobile.
- „Ulterior, au fost încheiate diferite acte translative de drepturi (contracte de vânzare-cumpărare, contracte de cesiune de drepturi sau de dare în plată), în temeiul cărora au fost încasate diferite sume de bani, însuşite de grupul infracţional organizat (uneori cu folosirea în mod fraudulos a împuternicirii, prin depăşirea limitelor acesteia sau după ce aceasta încetase de drept).
- Persoanelor vătămate nu le-a fost comunicat faptul că au fost realizate operaţiunile juridice şi nici nu le-au fost predate sumele de bani obţinute în temeiul împuternicirilor”, afirmă procurorii.
În ceea ce priveşte infracţiunea de camătă, DIICOT spune că în perioada august 2019 – aprilie 2021 soţii Corduneanu au acordat în mod repetat sume de bani cu dobândă liderului grupării, fără să fie autorizaţi în acest sens.
- „Inculpaţii au disimulat un procent însemnat din beneficiile materiale obţinute din comiterea infracţiunilor prin achiziţionarea de bunuri imobile (terenuri în spaţiul intravilan şi extravilan şi imobile cu destinaţia locuinţă), preponderent pe numele unor rude/persoane apropiate”, mai spun procurorii.
În acest caz au fost instituite măsuri asiguratorii asupra a cinci imobile din judeţul Iaşi, sume de bani şi un autoturism. La dosar au formulat cereri de constituire ca parte civilă 11 persoane, două dintre acestea solicitând restituirea în natură a terenurilor şi 9 dintre acestea cerând obligarea inculpaţilor la plata unor despăgubiri în cuantum total aproximativ 2,2 milioane de euro.
Dosarul a fost trimis Curţii de Apel Iaşi.