Sari direct la conținut

„Nu este normal ca un medic rezident să nu fie plătit pentru gardă”, spune ministrul Sănătăţii. Ce promite

Interior de spital. Fotografie ilustrativă / Shutterstock
Interior de spital. Fotografie ilustrativă / Shutterstock

„Vom încerca să găsim o plată adecvată a gărzilor atât pentru medicii rezidenţi, cât şi pentru personalul de medici specialişti şi primari la nivelul anului 2025”, a spus ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete, în cadrul unui interviu la podcastul politic HotSpot. El spune că, în general, plata gărzilor nu e corectă şi că lucrează la o reformă în acest sens. Gărzile nu sunt plătite în primii doi ani de rezidenţiat. 

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete admite că există „multe situaţii” în care rezidenţii fac muncă voluntară în spitale, cu gărzi neplătite, ajungând să fie suprasolicitaţi. „Cunosc multe situaţii de acest gen, în care medicii rezidenţi în special fac mai multe gărzi decât este în normativ tocmai pentru a ajuta şi a susţine activitatea din spital. Am un răspuns aici”, a spus Rogobete la podcastul HoSpot.

Doi tineri medici de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon Iași au murit anul acesta în condiții rămase încă neclare. Pe grupurile de profil de pe rețelele de socializare, în contextul acestor tragedii, cadrele medicale s-au plâns de suprasolicitarea și stresul din spitale. Astfel, mai mulţi medici cunoscuți din Iași și nu numai au tras un semnal de alarmă asupra burnout-ului, o mare problemă cu care se confruntă breasla.

„O spun ferm: nu este normal ca un medic rezident să nu fie plătit pentru gardă”

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete a spus că ştie situaţie medicilor suprasolicitaţi şi a promis că are şi o soluţie pentru a rezolva această problemă. 

„Mă voi întâlni în perioada următoare cu reprezentanţii medicilor rezidenţi din România pentru a găsi o soluţie. O spun ferm: nu este normal ca un medic rezident să nu fie plătit pentru gardă, pentru că el prestează aceeaşi muncă precum un medic specialist. E adevărat că poate suma plătită pentru gardă nu o putem echivala să fie la fel peste tot, dar el trebuie să fie remunerat. Este o muncă, este o responsabilitate pe care o execută. Şi în general plata gărzilor în România nu este corectă, pentru că ea se realizează la nivelul anului 2018”, a spus Alexandru Rogobete la podcastul HotSpot.

„Vom încerca să găsim o plată adecvată a gărzilor atât pentru medicii rezidenţi, cât şi pentru personalul de medici specialişti şi primari la nivelul anului 2025. Dar condiţionată de indicatori de performanţă. E o reformă pe care o pregătim”, a promis Rogobete, însă nu a dat un termen pentru această reformă.

INTERVIURILE HotNews.ro