Nu ești mulțumit de liceul la care ai intrat? Cum poți face schimb de locuri. PLUS: Ce se întâmplă cu elevii rămași nerepartizați
Ministerul Educației și Cercetării a publicat miercuri, 22 iulie, rezultatele primei repartizări computerizate în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2026-2027. Din cei 119.610 absolvenți ai clasei a VIII-a care au participat la această etapă a admiterii, 99,89% au fost repartizați conform opțiunilor. Peste 100 de elevi au rămas însă pe dinafară și vor participa la etapele următoare ale admiterii. Tinerii care au intrat la un liceu pe care nu și-l doresc pot face schimb de locuri, condiția principală fiind ca cei care fac schimbul să aibă aceeași medie.
Deși cuvântul „nerepartizat” poate speria orice părinte, el nu înseamnă că elevul a pierdut șansa de a urma un liceu. Calendarul oficial prevede mai multe etape în care pot fi soluționate cazurile speciale, iar în acest moment există încă locuri disponibile (cele mai multe sunt în București – 3.131 locuri). La nivelul întregii țări, 126 de elevi au rămas nerepartizați, chiar dacă 40% dintre ei au avut medii peste 5. În 9 cazuri, media a fost între 7 și 8, iar 3 elevi nerepartizați au avut medii între 8 și 9. Repartizarea computerizată s-a făcut în funcție de media de admitere și de opțiunile completate în fișa de înscriere, iar elevii rămași fără loc fie au completat opțiuni nerealiste, fie s-au limitat la un număr mic de licee.