„Nu mai am cu cine să mă cert, dar nici cui să-i povestesc”. Cum trăiește mezinul familiei plecarea fratelui la facultate
A trecut o lună de când fratele mai mare a plecat la facultate în alt oraș. Părinții i-au rezolvat problema cazării, mama i-a pus lenjeria nouă pe patul de cămin, iar acasă s-a așternut o liniște copleșitoare. Mezinul a pus stăpânire pe dormitorul fratelui plecat. Acum, nu-i mai dispare încărcătorul, iar baia nu mai e ocupată dimineața două ore. Și, deși visa de ani buni la momentul acesta, se simte trist. Nu se mai ciondănește cu nimeni, dar nici n-are cui să-i povestească întâmplări pe care părinții nu le-ar înțelege.
Vorbim despre „sindromul cuibului gol” mai ales din perspectiva părinților, însă, în multe familii, acest cuib mai are cel puțin un locatar. Fratele sau sora celui plecat la facultate trece, la rândul său, printr-o despărțire. Doar că, între grijile pentru student și emoțiile părinților, sentimentele copilului rămas acasă pot rămâne neobservate.
A visat la acest moment, iar acum se simte singur
Psiholoaga Jennifer Pinto, mamă a trei copii, povestește în articolul „The Sibling Left Behind” că, după plecarea primilor doi copii la facultate, mezinul a rămas „fără busolă” în propria casă. Masa familiei se restrânsese de la cinci persoane la trei. Fratele rămas descoperea că atenția părinților nu mai era chiar premiul pe care și-l dorise când era mai mic.
„Atenția exclusivă a părinților, pe care și-o dorise atât de mult ca mezin al unei familii cu trei copii, nu mai este la fel de atrăgătoare pentru un băiat de 16 ani. Discuțiile în familie, la masă, se pot concentra prea mult asupra lui când nu mai sunt și frații care să preia o parte din atenție. Orice dezordine lăsată în urmă nu mai poate fi pusă decât în seama unuia singur. Avantajul de a fi trei copii împotriva a doi adulți a dispărut: acum, părinții sunt în superioritate numerică. Nu mai are frați de care să se plângă, dar nici pe cineva cu care să-și împărtășească nemulțumirile”, mărturisește psiholoaga.
Plecarea unuia îi obligă, așadar, și pe cei rămași să-și găsească un nou echilibru. Iar mezinul are nevoie de timp să descopere cum e să fie singurul copil din casă, după ce toată viața a fost „fratele mai mic”.