Skip to content

„Nu reprezintă un minus, ci un câștig”. Cum răspund cei trei procurori reaudiați la Ministerul Justiției criticilor CSM, care le-a dat aviz negativ 

Cei trei procurori propuși de ministrul Justiției la șefia marilor parchete și avizați negativ de Secția pentru procurori au avut reacții complet diferite în timpul interviului susținut marți în fața comisiei de la Ministerul Justiției.

  • Cristina Chiriac, propusă pentru postul de procuror general, a venit cu noi precizări privind modul în care a instrumentat dosarul fostul episcop de Huși Corneliu Onilă, negând că ar fi ținut probe la sertar și că ar fi blocat ancheta. Ea a susținut că „respectivele înregistrări nu reprezentau acte de agresiune sexuală” și că „persoanele implicate erau majori”.
  • Marinela Mincă, propunerea pentru funcția de adjunct DIICOT, a avut o prestație vizibil emoționată în timpul interviului, după cum au remarcat și membrii comisiei, ea recunoscând că eșecul de la CSM a afectat-o, însă a susținut că a și mobilizat-o.
  • Gil Julien Grigore Iacobici a răspuns criticilor CSM criticând vehement, la rândul său, argumentele procurorilor din CSM, despre care a afirmat că sunt incorecte. Procurorul susține că a fost înțeles greșit de CSM.

Probleme tehnice

Cea de-a doua rundă de interviuri susținută marți de procurorii care nu au reușit să obțină un aviz favorabil de la CSM pentru funcțiile la care au fost propuși de ministrul Justiției a fost marcată de problemele tehnice legate de transmisiunea live.

Prestația primelor două candidate – Cristina Chiriac și Marinela Mincă- a fost afectată serios de calitatea sunetului, fapt ce a determinat întreruperea transmisiilor în mai multe rânduri.

Problemele tehnice au făcut ca cel de-al treilea interviu să înceapă mai târziu decât ora stabilită inițial, situația fiind remediată la interviul procurorului Gil Julien Grigore Iacobici.

Prestațiile celor trei procurori s-au axat pe criticile care le-au fost aduse de Secția pentru procurori a CSM în hotărârile prin care s-au dat avizele negative. 

„Nu reprezintă un minus, ci un câștig”

„Observațiile le consider utile. Anumite aspecte trebuie clarificate”, a spus Cristina Chiriac în timpul interviului.

Referitor la lipsa de experiență profesională la parchetele nespecializate, invocată de CSM, procuroarea Chiriac a susținut că debutul carierei la parchete de pe lângă judecătorii care se confruntau cu volum mare de activitate și refurse limitate, a ajutat-o să înțeleagă sistemul în ansamblul său.  

„Această experiență nu a fost una formală, ci una formativă, care mi-a oferit contact direct cu realitatea volumului mare  de dosare, înțelegerea mecanismului de lucru în condiții de resurse limitate, familiarizarea cu tipologiile infracționale specifice acestor parchete. Activitatea în structurile specializate și în funcțiile de conducere nu a rupt această legătură, ci a completat-o, oferindu-mi o perspectivă asupra întregului sistem”, a afirmat Cristina Chiriac.

Șefa DNA Iași a subliniat că experiența în parchetele specializate (DNA, DIICOT) „nu reprezintă un minus, ci un câștig” și că punctul forte al candidaturii sale este tocmai dinamismul specific activităților din structurile specializate.

Marinela Mincă: „M-am încurcat puțin”

Propusă pentru funcția de adjunct al DNA, procuroarea Marinela Mincă, actuala șefă a Secției Judiciare din DNA, a fost vizibil emoționată la susținerea celui de-al doilea interviu la Ministerul Justiției. Acest lucru a fost remarcat de psihologul din comisie, Ana Maria Georgescu.

„V-am simțit foarte emoționată azi, față de data trecută. Cum gestionați eșecul? A impactat emoțional insuccesul de la interviul susținut la Secția pentru procurori?”, a întrebat psihologul.

„Evident că da. Când ești perfecționist, normal că te afectează, Am avut și ce să îmi reproșez. Am încercat să metabolizez eșecul, m-am ambiționat să dovedesc că a fost doar o întâmplare”, a răspuns procuroarea.

Marinela Mincă a fost întrebată despre impactul deciziilor CCR asupra dosarelor DNA, după ce procurorii din CSM au subliniat că a avut o atitudine evazivă și neasumată.

Întrebarea a încurcat-o pe procuroare. „DNA a invocat dreptul comunitar până în ultimul moment. Inclusiv CJUE permite lăsare în neaplicare a deciziilor CCR. M-am încurcat puțin. Este prioritar dreptul național. La Secția de Combatere sunt 19 asemenea cauze care au depășit termenul de prescripție”, a răspuns Marinela Mincă.

Procurorul Gil Julien Grigore Iacobici a „combătut” criticile CSM „la secunde și minute”

Spre deosebire de procuroarele Chiriac și Mincă, Gil Julien Grigore Iacobici a fost foarte vehement față de decizia procurorilor din CSM care i-au dat aviz negativ. „Îl consider neîntemeit”, a declarat procurorul la începutul interviului. 

Gil Julien Grigore Iacobici a susținut că toate argumentele CSM prin care i s-au adus critici sunt neconforme cu afirmațiile sale. Pentru a convinge comisia de la Ministerul Justiției, procurorul a indicat „minutul și secunda” din înregistrarea interviului, invocând că CSM i-a interpretat greșit afirmațiile. Grigore Iacobici a afirmat că nu a susținut nicio clipă ca s-ar fi inspirat din planul de management al altui candidat, așa cum a reținut CSM în hotărâre. 

„Un membru al secției a spus că a întâlnit ideea la un alt candidat, nu eu. Consider aprecierea că aș fi recunoscut că m-am inspirat de la un alt candidat ca fiind incorectă”, a completat procurorul.

Referitor la criticile privind nelămurirea aspectelor de integritate, a sumelor mari de bani primite cu titlu de donație de la familia soacrei, unul din cel mai longevivi primari din Constanța, procurorul a susținut doar că ultima donație – 84.000 de euro – s-a făcut prin transfer bancar și că banii provin din afacerile din agricultură ale familiei.

„Apreciez că avizul CSM este nefondat, de aceea am indicat argumentele mele la minute si secunde, pentru a-mi întâri susținerile”, a conchis procurorul Grigore Iacobici.

Ce urmează

Ministrul Justiției urmează să stabilească dacă va menține sau va renunța la cele trei propuneri în cursul zilei de astăzi.

Radu Marinescu a precizat, marți, pentru HotNews că va înainta cât se poate de repede propunerile de procurori șefi președintelui Nicușor Dan, care va decide dacă îi va numi în funcție.

„Ce vom susține ca propunere va pleca cât mai repede posibil, chiar azi, după redactarea motivării”, a precizat ministrul Marinescu.

În cazul retragerii propunerii unei candidaturi, se declanșează o nouă procedură de selecție în maximum 60 de zile.

Președintele României poate refuza, motivat, numirea în funcțiile de conducere, aducând la cunoștința publicului motivele refuzului.

Decretul președintelui de numire în funcție sau refuzul motivat al acestuia se emite în maximum 60 de zile de la data transmiterii propunerii de către ministrul Justiției.

Procurorii propuși inițial de ministrul Justiției pentru șefia celor trei mari parchete

  • Cristina Chiriac, propunerea de procuror general al României   
  • Marius Voineag, propunerea de adjunct al procurorului general 
  • Ioan Viorel Cerbu, propunerea de șef DNA 
  • Marinela Mincă, propunerea adjunct șef DNA   
  • Marius Ionel Ștefan, propunerea adjunct șef DNA 
  • Codrin Horațiu Miron, propunerea de șef DIICOT 
  • Alex Florin Florența, propunerea pentru adjunct șef DIICOT 
  • Gill-Julien Grigore-Iacobici, propunerea adjunct șef DIICOT