Nu stiu altii cum sunt: Andrei Ursu isi continua greva foamei
Nu stiu altii cum sunt, dar eu unul nu pot dormi stiind ca un om se jerfteste la Bucuresti pentru adevăr si că lumea ignoră aceasta actiune disperată. Nu stiu altii cum sunt, dar eu unul sunt revoltat că, in afară de Monica Macovei, niciun candidat prezidential nu a găsit de cuviintă să meargă la sediul GDS din Calea Victoriei 120 să il incurajeze pe Andrei Ursu, să-i strangă mana, să-i spuna că idealul său de dreptate este inteles si impărtăsit, că se va pune capăt minciunii si subterfugiilor mizerabile folosite pentru a nu il aduce in fata justitiei pe asasinul tatălui sau, ofiter al criminalei institutii numită Securitate.
Nu simtiti ca suntem in plina tragedie greacă? Ati citit “Antigona”? A disparut umanitatea din noi? Suntem cu totii mancurtizati,
Andrei Ursu si Monica Macovei
anesteziati moral? Ni s-au uscat sufletele?
Nu stiu altii cum sunt, dar eu as fi asteptat ca un Insititut platit din bugetul tarii pentru a investiga crimele comunismului (IICCMER), sa-si trimita expertii spre a sustine, cu orice pret, cauza pentru care se sacrifică Andrei Ursu. Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu cred că alegerile de duminică ar trebui să eclipseze tragedia care se consumă la sediul GDS, in Calea Victoriei 120. Dimpotrivă, ar trebui sa fie marcate in chip decisiv de aceasta luptă pentru onoare si adevăr.